​Naţionala de rugby a Australiei, vicecampioana mondială, s-a impus sâmbătă, de o manieră categorică, 45-10 (19-3), în faţa reprezentativei Uruguay, într-un meci din Grupa D a Mondialului nipon, disputat la Oita, informează Agerpres.

Australia, victorie la CM de rugbyFoto: rugbyworldcup.com

A fost o partidă dominată de la un cap la altul de ''canguri'' care nici nu au forţat foarte tare, experienţa acestora fiind covârşitoare atât în fazele de atac cât şi în defensivă.

Obţinând şi punctul bonus ofensiv datorită celor şapte eseuri reuşite, Wallabies a preluat şefia clasamentului grupei cel puţin până la partida dintre Ţara Galilor şi Fiji.

Dane Haylett-Petty (2), Jordan Petaia, Tevita Kuridrani (2), Will Genia şi James Slipper au reuşit eseurile australienilor, cinci fiind transformate de Christian Lealiifano.

Uruguay a izbutit un eseu prin Manuel Diana, transformat de Felipe Berchesi, acesta din urmă concretizând şi o lovitură de penalitate.

''Cangurii'' au acumulat 11 puncte, fiind urmaţi de Ţara Galilor (9 pct), Fiji (7 pct), Georgia (5 pct) şi Uruguay (4 pct).

Următorul meci va fi cel dintre galezi şi fijieni, pe 9 octombrie, tot la Oita.

Sâmbătă s-au confruntat echipele:

Australia: 15. Kurtley Beale, 14. Dane Haylett-Petty, 13. Tevita Kuridrani, 12. Matt Toomua, 11. Jordan Petaia, 10. Christian Lealiifano, 9. Nic White, 8. James Slipper, 7. Folau Fainga'a, 6. Allan Alaalatoa, 5. Rob Simmons, 4. Adam Coleman, 3. Jack Dempsey, 2. Michael Hooper, 1. Lukhan Salakaia-Loto

Rezerve: 16. Jordan Uelese, 17. Sekope Kepu, 18. Taniela Tupou, 19. Rory Arnold, 20. David Pocock, 21. Will Genia, 22. Samu Kerevi, 23. Adam Ashley-Cooper

Uruguay: 15. Rodrigo Silva, 14. Federico Favaro, 13. Tomas Inciarte, 12. Andres Vilaseca, 11. Nicolas Freitas, 10. Felipe Berchesi, 9. Agustin Ormaechea, 1. Juan Echeverria, 2. German Kessler, 3. Diego Arbelo Garcia, 4. Franco Lamanna, 5. Manuel Leindekar, 6. Manuel Ardao, 7. Juan Diego Ormaechea, 8. Manuel Diana

Rezerve: 16. Guillermo Pujadas, 17. Joaquin Jaunsolo, 18. Juan Rombys, 19. Ignacio Dotti, 20. Juan Gaminara, 21. Santiago Arata, 22. Felipe Etcheverry, 23. Agustin Della Corte.