​Căpitanul naţionalei de handbal feminin a României, Cristina Neagu, a fost convocată de selecţionerul Tomas Ryde, pentru primele două meciuri din campania de calificare la CE2020, cu Ucraina şi Insulele Feroe. Neagu a suferit o ruptură de ligamente la genunchiul drept în decembrie 2018, potrivit News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

FR Handbal a anunţat, luni, lotul de 21 de jucătoare pentru primele două meciuri din preliminariile Campionatului European din 2020.

Între jucătoarele convocate de Tomas Ryde se numără şi Cristina Neagu, ea urmând a reveni, astfel, după 9 luni de la ruptura de ligament încrucişat anterior la genunchiul drept, în meciul cu Ungaria, de la CE din decembrie 2018.

Lotul României: Andreea Adespii, Raluca Băcăoanu, Diana Ciucă, Iulia Dumanska, Cristina Florica, Mădălina Zamfirescu (SCM Râmnicu Vâlcea), Denisa Dedu, Laura Moisă, Cristina Neagu, Gabriela Perianu, Crina Pintea (CSM Bucureşti), Eliza Buceschi, Daria Bucur, Cristina Laslo (Corona Braşov), Bianca Tiron, Aneta Udriştoiu (Dunărea Brăila), Andreea Popa, Andreea Polocoşer (Minaur Baia Mare), Valentina Ardean Elisei (Gloria Bistriţa), Lorena Ostase (CSM Slatina), Ana Maria Popa (SCM Gloria Buzău).

România va juca primul meci la Braşov, cu Ucraina, în 25 septembrie, iar în 29 septembrie se va duela în deplasare, cu reprezentativa Insulele Feroe.