CSM Ştiinţa Baia Mare şi CSA Steaua Bucureşti vor juca finala SuperLigii la rugby, după ce Steaua a învins-o pe CSM Bucureşti cu scorul de 22-15 (9-3), sâmbătă, pe Stadionul Olimpia din Capitală, în a doua semifinală a campionatului, informează Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

În prima semifinală, CSM Ştiinţa Baia Mare a întrecut campioana en titre Timişoara Saracens cu scorul de 35-30 (21-13), pe Stadionul ''Dan Păltinişanu'' din Timişoara.

Finalele SuperLigii CEC Bank, ediţia 2018-2019, vor avea loc pe Stadionul Municipal (fostul Rulmentul) din Bârlad, pe 25 mai, finala mică de la ora 11:00 (CSM Bucureşti - Timişoara Saracens), iar finala mare, de la ora 15:30 (CSM Ştiinţa Baia Mare - Steaua Bucureşti). Pe 26 mai, la Bucureşti, pe Stadionul Olimpia, vor avea loc partidele de clasament: locurile 7/8 (SCM Gloria Buzău - ACS Tomitanii Constanţa) - ora 13:30 şi locurile 5/6 (CS Dinamo - CS Universitatea Cluj) - ora 16:30.