România a început perfect meciul decisiv cu Ungaria, a dominat mare parte din prima repriză, însă pas cu pas au apărut erorile, ratările, iar unguroaicele au ieșit la "lumină" grație unui joc agresiv și a unei determinări speciale (portărița Kiss a avut intervenții incredibile). Ungaria a învins cu 31-29, iar calificarea tricolorelor în semifinalele Campionatului European de handbal feminin depinde de rezultatul partidei Olanda vs Germania (nemțoaicele nu trebuie să învingă la o diferență mai mare de 11 goluri)...În plus, în minutul 52 am pierdut-o pe Cristina Neagu - liderul naționalei s-a accidentat la genunchi, a părăsit terenul pe targă și a fost dusă la spital...

Momentul in care Cristinei Neagu ii fuge genunchiulFoto: Marius Ionescu
  • Eva Kiss (portărița de rezervă a Ungariei) a fost declarată jucătoarea partidei România vs Ungaria.

Grupa 2 Principală, clasament:

1 Norvegia 6 puncte (155-131)

2 România 6 (140-132)

3 Olanda 6 (101-105)

4 Ungaria 6 (139-146)

5 Germania 4 (111-110)

6 Spania 0 (127-149).

Olanda vs Germania se dispută de la ora 22:00.

Calculele calificării:

  • Dacă Olanda învinge sau face egal cu Germania, atunci România se va califica în semifinale de pe locul doi (la egalitate de puncte cu Norvegia și Ungaria, dar cu avantajul golaverajului).
  • Dacă Germania va învinge Olanda la o diferența mai mare de 11 goluri (sau la 10 diferență, dar dacă marchează mai mult de 31 de goluri), atunci vom avea cinci echipe la egalitate, iar departajarea se va face la golaveraj. În această variantă, România va rata calificarea în semifinale.

Ce spun fetele noastre

"Să uităm cât de repede putem. Nu ştim ce s-a întâmplat cu Cristina, se pare că i-a fugit genunchiul, poate e ruptură de ligamente, trebuie să aşteptăm să facă RMN şi să vedem ce e cu ea. Se pare că avem o problemă psihică, nu ştiu de ce nu putem să gestionăm meciurile decisive. Nu am avut apărare, ăsta e rezultatul final. Dacă luăm prima săptămână de la Europene, merităm calificarea, dacă o luăm pe a doua, nu! Vom vedea" - Eliza Buceschi, la TVR.

"Acum nu e vorba de arbitraj, am avut multe situaţii clare pe care nu le-am utilizat şi ne-a costat. Puteam câştiga meciul ăsta. Am avut şi cinci goluri, am fost super motivate, dar meciul are 60 de minute, am făcut foarte multe greşeli. Nu am avut emoţii, dar au fost şi multe faze care puteau fi de partea noastră. Nu au fost. Am ratat mult. Mă doare sufletul pentru Cristina Neagu, sper din tot sufletul să nu fie ceva grav. Mă doare foarte tare. În meci am fost la mâna noastră. Noi trebuia să dăm tot şi să câştigăm, nu să stăm la mâna altora. Vom vedea" - Crina Pintea.

"A fost cum ne-am aşteptat, un meci pentru semifinale, ca fiecare meci dintre noi şi Ungaria. Ne-am luptat până la ultima secundă. Despre Cristina ... Nu cred că a fost un fault fair-play, nu cred că trebuie mers atât de departe pentru niciun rezultat. Cu Cristina, fără ea, România trebuie să meargă mai departe. Am fost şi obosite, dar a fost un meci de luptă şi de-asta a fost aşa mare discrepanţa între cele două reprize. S-a alergat foarte mult. Aşteptăm următorul meci şi sperăm să ne calificăm" - Cristina Laslo, la TVR.

"Am pierdut, pentru că atunci când joci asemenea meciuri tari, trebuie să joci bine până la capăt. Am jucat bine azi, cu încredere, chiar dacă am pierdut. Ungaria a jucat fără presiune. Azi s-a luptat pentru semifinale, trebuie să aşteptăm acum şi ultimul meci, dar acum cred că trebuie să ne gândim la Cristina. Nu ştim ce are încă, dar lucrurile nu arată prea bine" - Ambros Martin, la TVR, citat de News.ro.

Desfășurarea LiveText a partidei România vs Ungaria:

MIN 60: Romania - Ungaria 29-31

Marcatoare: Neagu, Dragut, Elisei, Buceschi

Neagu aluneca, iar Dragut nu inscrie. Neagu pluteste peste apararea adversa si inscrie de la 9 metri. Mai sunt 9 minute, iar Denisa Dedu are o parada fantastica. Neagu cade rau, genunchiul i-a fugit...Sa speram ca nu este nimic grav...Momente dramatice, apare o targa pe parchet, se pare ca Neagu nu mai poate continua meciul...Din pacate, am ramas fara Cristina Neagu, lacrimi in tribune si pe banca de rezerve...Inscrie Dragut, egalitate la 27. Dragut mai incearca un sut de la 9 metri, insa Kiss pareaza, inca un moment greu pentru fetele noastre. Din nou doua goluri avantaj pentru Ungaria. Elisei inscrie cu mari emotii de la 7 metri. Centrul defensivei este calcaiul lui Ahile, iar apoi Pintea rateaza...Ce mai poate fi facut? Pasi ai unguroaicelor, avem atacul. Ofensiva este insa vaduvita de absenta Cristinei...Gol dupa un sut de la sold, autoare Eliza Buceschi. Schatzl inscrie, doua goluri diferenta cu trei minute pana la final...Greu, dar nu imposibil. Elisei rateaza de la sapte metri, mult peste poarta, iar Geigei plange pe banca de rezerve...Ambros Martin cere time-out, indeamna la calm, ne putem califica si cu o infrangere la doua goluri, in functie de ceea ce se va intampla la meciul Olanda vs Germania (de la ora 22:00). Laslo rateaza de la 7 metri, iar meciul se incheie cu victoria Ungariei, scor 31-29

MIN 50: Romania vs Ungaria

Marcatoare: Neagu (2), Elisei, Laslo

Time-out cerut de Ambros Martin, este nevoie de mai multa viteza pe faza ofensiva. Fault in atac la Buceschi, Ungaria se poate duce la trei goluri...Arbitrele suedeze vor sa iasa in evidenta si reusesc: eliminare pentru Perianu. Cel mai greu moment al partidei, Hafra inscrie, iar Ungaria s-a dus la trei goluri (23-20). Neagu patrunde, obtine sapte metri si eliminare pentru Planeta. Buceschi rateaza de la sapte metri, parca suntem in zona aceea cenusie, nimic nu prea mai iese...Hafra, inca un gol, sunt deja patru goluri, iar apoi pierdem mingea. Sunt cinci goluri, prabusire totala a echipei noastre...Neagu inscrie, dar e nevoie de mai mult, nu putem sa punem toata presiunea doar pe umerii ei...Inca o ratare, Crina Pintea a trimis in picioarele portaritei Kiss...Aceasta Kiss, venita de la banca, are interventii foarte bune...Inca un gol luat pe centrul defensivei, este 26-21 pentru Ungaria...Dragut inscrie un gol de moral (26-22). Mai rateaza si unguroaicele, de aceasta data din extrema. Hai, inca se poate! Din extrema, Elisei inscrie, iar apoi bara ne salveaza...Laslo puncteaza de la 9 metri, Romania s-a apropiat la doua goluri (26-24). Rasmussen cere time-out, simtind momentul mai putin bun al Ungariei. Recuperam mingea, este nevoie de gol pe faza de atac. Neaguuuuu! Gooool! 26-25 pentru Ungaria.

MIN 40: Romania - Ungaria 20-22

Marcatoare: Pintea (2), Chiper

Ungaria a inceput repriza in atac, a avut posesia. Unguroaicele au trimis peste poarta, avem atacul, insa Pintea rateaza. Florica este eliminata, moment greu pentru Romania. Sapte metri pentru Ungaria, iar adversarele conduc pentru prima data pe tabela (18-17) dupa reusita lui Kovacs. Am jucat fara portar pe atac, insa Buceschi a trimis peste poarta, ce situatie...Scapam fara gol primit dupa un dublu dribling al adversarelor, e nevoie de multa concentrare. Egalam, Pintea inscrie de la semicerc (18-18). Hafra fenteaza doua adversare si inscrie. Pintea este la datorie, inscrie cu un lob, din nou egalitate. Crina are deja sapte goluri. Din pacate, multe spatii pe centrul defensivei, mai incasam un gol...Chiper inscrie din extrema, egalam din nou. Lakatos inscrie, sunt foarte bune unguroaicele la actiunile individuale...Putea fi data o lovitura de la sapte metri la un fault asupra lui Elisei. Din pacate, Chipei rateaza, trimite in picioarele lui Kiss. Pintea rateaza, iar Ungaria are sansa de a se desprinde. Avem putin noroc, mingea se duce in bara portii noastre. Haide, trebuie sa egalam...Nici vorba, ratam pasa, iar Ungaria inscrie pe contraatac: 22-20 pentru adverare.

Dupa un inceput de meci in care Romania s-a aflat in permanenta in avantaj pe tabela, fetele noaste si-au mai pierdut din idei in a doua parte a mansei. Multe ratari, angajari esuate pe pivot, in timp ce Ungaria a strans randurile, a avut contraatacuri letale si a profitat din plin de spatiile din defensiva echipei lui Martin Ambros. In aceste conditii, la vestiare s-a intrat la egalitate, scor care ne aduce calificarea, insa o remiza in handbal este o rara avis...E nevoie de un joc mai bun pe extreme si de mentinerea concentrarii in defensiva. Vom vedea ce ne va rezerva a doua repriza...

MIN 30: Romania - Ungaria 17-17

Marcatoare: Neagu, Buceschi (2), Pintea,

Se da fault in atac la Cristina Neagu, publicul huiduie, nu intelege decizia celor doua arbitre din Suedia...Kovacs inscrie de la 7 metri, Ungaria se apropie la doua goluri (13-11). Pierdem mingea pe ofensiva, iar apoi luam gol de la Planeta: este 13-12 pentru Romania...Perioada mai buna pentru unguroaice, de la patru goluri a mai ramas unul singur avantaj. Tovizi este eliminata, dupa un fault asupra Crinei Pintea. Perioada de seceta este intrerupta de Cristina Neaguuu! (14-12) Kovacs inscrie de la sapte metri (14-13). Putin oxigen dupa ce Buceschi inscrie de la sapte metri, insa imediat Hafra puncteaza (15-14). Unguroaicele raman aproape, repriza echilibrata, desi la un moment dat am avut patru goluri avans...Avem noroc, Szabo rateaza singura cu Denisa Dedu...Geiger trimite pe centrul portii, nu poti sa dai gol in acest mod...Un moment mai putin inspirat in atac pentru ambele echipe, mingea este tot la unguroaice, iar acestea egaleaza (15-15). Am condus toata repriza, dar acum este egalitate, in minutul 29. Ambros Martin cere time-out. E nevoie de mai multa viteza in atac si de un joc mai bun pe extreme. Pintea inscrie, dar imediat primim gol, este 16-16, cat echilibru...Buceschi inscrie la a doua tentativa, cu doar sase secunde inainte de finalul rerprizei, insa apoi primim gol la ultima suflare, la ultima secunda: autoare, Kovacsics. Se intra la vestiare cu egalitate, 17-17...

MIN 20 Romania - Ungaria 13-9

Marcatoare: Neagu (4), Pintea, Buceschi,

Planeta este eliminata pentru doua minute, prima eliminare din acest meci. Neagu inscrie de la sapte metri, in vinclu (8-5). Dumanska are inca o interventie buna, mingea le revine insa unguroaicelor. Aparare agresiva a fetelor noastre, multa miscare, fara spatii pentru adversare. Neagu angajare incredibila pentru Pintea, iar Crina nu iarta (9-5). Hafra inscrie de la 9 metri, sut fara sperante pentru Dumanska. Buceschi suteaza de la sold, nimic de facut pentru Biro (10-6). Rasmussen cere time-out si le cearta putin pe elevele sale, amintindu-le ca au discutat deja cum sa o blocheze pe Eliza Buceschi...Neaguuuuuu, ce gol de la 9 metri! Lakatos trimite fara sperante pentru Dumanska, este 11-7 pentru tricolore. Pierdem o minge pe faza ofensiva, iar apoi Ungaria inscrie din extrema prin Schatzl (11-8). Buceschi rateaza o pasa, iar adversarele leaga trei goluri consecutive (11-9). Perianu intercepteaza o minge, avem atacul. Neagu trage la semi-inaltime, iar Kiss pareaza lovitura de la 7 metri. Cum a gasit spatiul spre gol Cristina Neagu??? Incredibil gol, conducem cu 13-9 in minutul 20.

MIN 10: Romania - Ungaria 7-5

Marcatoare: Neagu, Pintea (3), Laslo (2), Florica

Romania a avut prima posesie, iar Cristina Neagu a inscris superb. Multa viteza pe atacul unguroaicelor, ele obtin o lovitura de la sapte metri. Dedu apara lovitura de la sapte metri, ce interventie! Ungaria aglomereaza bine zona de centru, putine spatii, dar intervine Pintea (2-0). Hafra reduce din diferenta (2-1). Laslo ia o actiune pe cont propriu si marcheaza: 3-1 pentru tricolore. Neagu trimite in transversala, dar Florica intercepteaza mingea si inscrie (4-2). Pana acum, debutul de meci este unul bun pentru fetele noastre. Dumanska are o noua interventie. Biro inchide bine poarta si pareaza mingea trimisa de Pintea. Schatzl inscrie din extrema dreapta, era mult spatiu acolo in defensiva fetelor noastre (4-3). Succesiva perfecta a Ungariei, este 5-4 pentru Romania in minutul 8. Crina inscrie pentru a treia oara, dupa o recuperare pe semicerc. Interceptie a Cristinei Neagu, iar Laslo inscrie pe contraatac (7-4). Dupa zece minute, Romania are un avantaj de doua goluri (7-5)

Se intoneaza cele doua imnuri, sunt multi romani in sala din Nancy, ei canta acum Desteapta-te, romane!

Arbitre din Suedia la acest meci

Ungaria are nevoie de o victorie la scor in fata Romaniei pentru a spera la o calificarea utopica, insa asta nu le va impiedica sa incerce sa ne incurce, rivalitatea dintre Romania si Ungaria fiind una mare in toate sporturile...

Se citeste multa determinare pe chipurile fetelor noastre, este nevoie de multa concentrare, trebuie sa nu pierdem acest meci si vom ajunge in semifinalele CE din Franta...

Unguroaicele au zece jucatoare noi fata de preliminarii

Cele doua echipe au intrat in arena din Nancy

Puțin mai devreme, Norvegia a câștigat categoric meciul cu Spania, scor 33-26.

Cum arată în acest moment clasamentul:

1 Norvegia 6 puncte (155-131)

2 România 6 (111-101)

3 Olanda 6 (101-105)

4 Germania 4 (111-110)

5 Ungaria 4 (108-117)

6 Spania 0 (127-149).

*Primele două clasate se vor califica în semifinale.

Urmează să se dispute:

România vs Ungaria (de la ora 19:00)

Olanda vs Germania (de la ora 22:00).

România vs Ungaria, ultimele meciuri directe:

CE 2016: România - Ungaria 29-21

CE 2014: Ungaria - România 20-19

CM 2013: România - Ungaria 21-17

CE 2012: Ungaria - România 25-19

CM 2009: România - Ungaria 31-25

CE 2008: România - Ungaria 27-21.

Ce a făcut România de-a lungul timpului în istoria participărilor la Campionatul European

1994 - Țara Gazdă: Germania - România, locul 10

1996 - Țara Gazdă: Danemarca - România, locul 5

1998 - Țara Gazdă: Olanda - România, locul 11

2000 - Țara Gazdă: Romania - România, locul 4

2002 - Țara Gazdă: Danemarca - România, locul 7

2004 - Țara Gazdă: Ungaria - România, locul 7

2008 - Țara Gazdă: Macedonia - România, locul 5

2010 - Țara Gazdă: Danemarca/Norvegia - România, medalie de bronz

2012 - Țara Gazdă: Serbia - România, locul 10

2014 - Țara Gazdă: Ungaria/Serbia - România, locul 9

2016 - Țara Gazdă: Suedia - România, locul 5.

Aici poți citi o amplă prezentare a Campionatului European de handbal feminin din Franța.