Oana Manea: Ne bucură succesul, dar încă nu ne gândim la calificare, au mai fost situaţii în care s-a întors soarta
”Ne doream o victorie la minimum 6 goluri, dar cred că dorinţa şi setea de a juca, de a aduce bucurie în această sală au făcut diferenţa. Încă nu ne gândim la calificare, au mai fost situaţii în care s-a întors soarta. Mergem la Metz să jucăm un handbal bun, aşa cum am jucat şi acasă. Publicul a fost minunat, le mulţumim în numele echipei şi îi alteptăm şi la Turneul Final Four, vrem să ne calificăm”, a declarat Oana Manea, pivotul CSM Bucureşti, la DigiSport.
Şi Natalie Hagman a vorbit despre victoria cu Metz Handball: ”Nu m-am aşteptat la această diferenţă, Metz are jucătoare foarte bune, dar şi noi am jucat foarte bine. Sper că diferenţa va fi de ajuns pentru calificare. Te simţi bine după ce ai învins la 13 goluri. Azi a e zi fericită pentru mine. Publicul a fost uimitor”.
La rândul său, Isabelle Gullden a declarat: ”A fost un meci greu, dar am reuşit să trecem peste fiecare fază cu bine. 13 goluri înseamnă foarte mult. Trebuie să mergem la Metz, să câştigăm şi să arătăm aceeaşi atitudine. Trebuie să ajungem acolo unde trebuie să fim: în Final Four. Publicul a fost de excepţie, e un subiect sensibil pentru mine, pentru că m-au tratat întotdeauna atât de frumos. A fost o perioadă excepţională pentru mine, iar atmosfera m-a emoţionat”, a spus Isabelle Gullden, care va părăsi CSM Bucureşti la finalul sezonului.
Campioana en-titre a României la handbal feminin, CSM Bucureşti, a învins vineri, pe teren propriu, formaţia franceză Metz Handball, cu scorul de 34-21 (19-13), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor.
Partida retur va avea loc în 15 aprilie, la Metz, iar câştigătoarea din dubla manşă se va califica la Turneul Final Four, unde CSM s-a mai aflat de două ori.
Tot vineri, într-un alt sfert de finală, tot manşa tur, FC Midtjylland – HC Vardar, scor 23-24 (16-13). Returul este programat în 14 aprilie.
În celelalte două sferturi se duelează Buducnost – Gyor (7 şi 14 aprilie) şi FTC Budapesta – Rostov-Don (7 şi 14 aprilie).
CSM Bucureşti s-a calificat în sferturile de finală de pe locul 3 în grupa principală I, după următoarele rezultate: 28-22 şi 24-28 cu Gyor, 31-26 şi 29-24 cu FC Midtjylland şi 22-22 cu Rostov-Don.
Turneul Final Four va avea loc la Budapesta, în 12 şi 13 mai.
Obiectivul campioanei României în actuala stagiune este calificarea la Turneul Final Four al Ligii Campionilor.
În 2016, CSM Bucureşti a cucerit trofeul, iar anul trecut a încheiat cu medaliile de bronz.

Ce fac cetățenii din Sectorul 2 cu gunoiul menajer de la 1 martie, cu cine încheie contracte, cât plătesc / Primarul Radu Mihaiu: Licență teritorială la nivelul Sectorului 2 nu are niciun operator
1.205 de doze de vaccin antiCOVID-19 pierdute, cele mai multe în Cluj / Între motive: spargerea flacoanelor sau temperatura inadecvată
K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid
Vaccinarea profesorilor rămâne prioritate doar în vorbe / Sindicate: Nu pot să se programeze, unora le este teamă să meargă la școală nevaccinați / Cazul concret a două învățătoare
Afacere păguboasă pentru stat: Peste 90 de milioane de măști din Vietnam zac într-un antrepozit vamal, fără prea mari șanse de a mai fi folosite