Surpriza neplacuta pentru Oltchim in Liga Campionilor, echipa lui Radu Voina remizand, scor 26-26, impotriva lui Metz, ultima clasata. Campioana Romaniei a avut o a doua repriza foarte slaba, valcencele fiind aproape de o infrangere rusinoasa. In urma acestui rezultat, meciul cu Krim (de duminica viitoare) devine decisiv pentru calificarea in semifinalele competitiei.

Oltchim, doar egal in FrantaFoto: ehfcl.com

Oltchim a inceput greu partida din Franta, adversarele conducand pe tabela in primele minute. Oltchim a condus pentru prima data in minutul 6, scor 4-3. Campioana Romaniei a dat senzatia ca este de neoprit, echipa lui Radu Voina desprinzandu-se la 13-9 in minutul 19.

Jovanovic (4 goluri) si Managarova (3) au fost principalele marcatoare, in timp ce Metz a trimis de mai multe ori in bara. Finalul reprizei a fost insa unul slab pentru Valcea. Neinspirate in atac si in aparare, fetele lui Voina au reusit "performanta" de a intra la cabine cu scor egal: 15-15, dupa o repriza in care au condus si la patru goluri.

In a doua repriza, echipa lui Radu Voina a fost de nerecunoscut: erori elementare, ratari incredibile, iar Metz a condus la un moment dat cu 24-21. Revenirea s-a produs in ultimele zece minute, atunci cand frantuzoaicele au luat la tinta bara, iar campioana Romaniei a reusit sa egaleze.

Cu toate ca a avut atacul in ultimele secunde si superioritate numerica, Oltchim nu a inscris, iar meciul s-a terminat 26-26. Valcea a acumulat 5 puncte, iar partida cu Krim (de duminica viitoare) este decisiva pentru calificarea in semifinalele Ligii Campionilor la handbal feminin.

"Nu e mare lucru de spus dupa un astfel de meci. N-ai cum sa castigi cand faci atatea prostii. Si Metz a facut greseli, dar ale noastre au fost mai multe, iar la acest nivel aceste greseli costa enorm. Ce echipa am avut azi in teren? Ce s-a jucat? Nimeni nu m-a multumit, dar cea mai mare nemultumire este cea legata de greseli. Nu se pune problema ca nu si-au revenit dupa infrangerea cu Buducnost si nici nu au luat Metz de sus, dar au avut ele o nebunie azi in joc. Nu stam la calcule acum, avem 5 puncte, meciul urmator, cu Krim, devine crucial, pentru ca si ele mai au sansele lor. Trebuie sa ne calificam in semifinale" - Radu Voina, antrenor Oltchim, pentru Mediafax.

Marcatoare:

Metz: Andriusina (6), Liscevic (4), Mendy (3), Csaki (3), Ognjenovic (2), Kamto (2), Pruhomme (2), Broch (2), Limal (2).

Oltchim: Jovanovic (6), Managarova (5), Vetkova (4), Bradeanu (4), Ardean Elisei (3), Ozel (1), Manea (1), Curea (1), Chirila(1).

Clasament:

1 Buducnost 8 puncte/ calificata in semifinale

2 Oltchim Ramnicu Valcea 5

3 Krim Mercator 2

4 Metz 1.

Urmatoarele meciuri:

Oltchim vs Krim (4 martie)

Buducnost - Metz (4 martie).