​Universitatea Craiova a reușit o victorie entuziasmantă pe terenul celor de la CFR Cluj, scor 2-1 și speră să lupte până în ultima etapă pentru cucerirea titlului de campioană în SuperLiga României.

Alexandru MitritaFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

>> Lotul României pentru amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia - Trei fotbaliști convocați în premieră

Alexandru Mitriță își dorește să fie convocat de Edi Iordănescu pentru EURO 2024

Universitatea Craiova a început cu dreptul play-off-ul și a învins CFR Cluj chiar în Gruia.

Deși ardelenii au condus ostilitățile, băieții lui Ivaylo Petev a fructificat cele mai importante faze și au reușit să ia toate cele 3 puncte din confruntarea cu echipa lui Adrian Mutu.

Alexandru Mitriță a făcut un nou meci bun pentru olteni și a ajuns la trei partide consecutive cu gol marcat în SuperLiga României.

La finalul disputei cu CFR, Mitriță a vorbit atât despre șansele la titlu ale oltenilor, cât și despre varianta de a fi convocat la echipa națională pentru Campionatul European din vară.

„O victorie foarte importantă. Am suferit enorm în prima repriză. Suntem bucuroși că am luat cele trei puncte. Au avut multe ocazii în prima repriză. Mă bucur că în fiecare meci marchez.

Luăm fiecare meci în parte. Cel mai important este că am luat cele 3 puncte. Ne gândim la titlu. Avem zile libere să pregătim meciul cu Rapid. Dacă vom câștiga, ne vom apropia.

Îmi fac treaba în continuare pe teren. Când va veni ocazia să fiu din nou la echipa națională, voi veni cu inima deschisă. Trebuie să dau totul pe teren. La final, munca mea și rezultatele vor fi răsplătite. Eu cred că îmi fac treaba cât de bine pot.

Sunt total schimbat. Am altă atitudine. Cu siguranță (n.r. că îmi doresc să fiu la EURO 2024). Vrei să spun că nu îmi doresc? Voi lupta pentru asta. Sper să avem câți mai mulți jucători la EURO.” - a transmis acesta, potrivit Digi Sport.

Clasamentul play-off-ului SuperLigii

1. FCSB – 32 puncte

2. Universitatea Craiova – 28 *

3. Rapid – 28 p *

4. CFR Cluj – 27 p *

5. Farul – 25 p *

6. Sepsi Sf. Gheorghe – 22 p *

* Echipele care au beneficiat de rotunjire la înjumătățirea punctelor.