Rapid - FCSB este capul de afiș al ultimei etape a sezonului regulat din SuperLiga României, iar giuleștenii au decis ca meciul să se dispute pe Arena Națională. Oficialii clubului au anunțat că au fost vândute toate biletele pentru gazde.

Cristiano BergodiFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

>> Derby-ul dintre Rapid și FCSB, asistență record în acest sezon

Cristiano Bergodi crede că meciul cu FCSB nu este decisiv pentru titlu

FCSB are parte de un sezon fantastic și este lider în prezent în SuperLiga României, cu 12 puncte peste rivala Rapid București.

Cele două se întâlnesc sâmbătă, de la ora 20:00 (LiveBLOG pe HotNews.ro), în cel mai palpitant meci al ultimei etape a sezonului regulat, iar oficialii giuleșteni speră să bată recordul din meciul tur, disputat pe același stadion și care deține recordul de asistență în actuala stagiune.

La conferința de presă dinaintea partidei, Cristiano Bergodi a prefațat duelul contra grupării roș-albastre și a transmis că în opinia sa, meciul nu este unul decisiv pentru titlu.

„Este un meci foarte important, împotriva echipei de pe primul loc. Sunt o echipă foarte bună care, pe măsură ce au trecut meciurile, a devenit din ce în ce mai pragmatică. Va fi un meci de 'care pe care' pentru că noi trebuie să obținem cele trei puncte. Trebuie să jucăm cu un spirit ofensiv pentru a câștiga meciul și, în același timp, va trebui să fim foarte echilibrați pe faza defensivă.

Va fi o atmosferă extraordinară. Mă bucur că vor fi prezenți mulți suporteri de ai noștri. Putem spune că vor scrie istorie, având în vedere că un stadion precum Arena Națională va fi arhiplin. Va fi spectacol.

Este clar, există presiune pe noi. Trebuie să reducem diferența de puncte față de primul loc. Este firesc ca presiunea să fie pe noi pentru ca este obligatoriu să câștigăm acest meci. Câștigarea acestui meci ne-ar oferi mai multă încredere.

Am făcut meciuri bune în 2024, meciuri la care au contribuit și jucătorii de pe bancă. Au intrat în meci și au făcut diferența. Am ales întotdeauna un prim 11 competitiv, iar cei care au intrat de pe bancă și-au adus contribuția la joc. Consider că avem un lot important.

Cred că acest meci nu este decisiv, indiferent de rezultat. Urmează zece partide, unde vor fi puse în joc 30 de puncte. Cred că sunt multe puncte pentru a lupta până la finalul competiției. Este, însă, un meci foarte important pentru imaginea fotbalului românesc.

Trebuie să fie un meci spectaculos, având în vedere că va fi un duel al primelor două clasate, pe un stadion plin de suporteri. Sper că vom face un meci spectaculos. Jucătorii trebuie să se gândească la importanța acestei victorii, cred că se poate juca titlul” - Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului.

Etapa cu numărul 30 a SuperLigii

CFR Cluj – FC Hermannstadt / vineri, 20:00

Dinamo București – UTA Arad / vineri, 20:00

Petrolul Ploiești – Sepsi Sf. Gheorghe / vineri, 20:00

FC Voluntari – Universitatea Cluj / vineri, 20:00

FC Botoșani – Farul Constanța / vineri, 20:00

Oțelul Galați – Poli Iași / sâmbătă, 18:00

Rapid București – FCSB / sâmbătă, 20:00

U Craiova 1948 – Univeristatea Craiova / duminică, 20:45.

Clasamentul SuperLigii

1. FCSB 64 puncte

2. Rapid București 51

3. CFR Cluj 50

4. Universitatea Craiova 45

5. Farul Constanța 42

6. Universitatea Cluj 41

7. Sepsi Sf. Gheorghe 40

8. FC Hermannstadt 40

9. UTA Arad 40

10. Petrolul Ploiești 35

11. Oțelul Galați 33

12. Poli Iași 32

13. U Craiova 1948 31

14. FC Voluntari 27

15. Dinamo București 26

16. FC Botoșani 20.

>> Situație inedită în SuperLiga - Problemă pentru LPF înainte de ultima etapă a sezonului regulat

>> FOTO Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova) va purta mască, după accidentarea din meciul cu Rapid