FCSB a câștigat un punct pe terenul Universității Cluj, într-o partidă în care ardelenii au ratat un penalti, dar Elias Charalambous susține că echipa sa merge înainte pentru îndeplinirea obiectivului.

Elias CharalambousFoto: Alex Nicodim/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Elias Charalambous, mulțumit după remiza în fața formației lui Ioan Ovidiu Sabău

Încheiată cu scorul de 0-0, partida dintre Universitatea Cluj și FCSB a scăzut la doar șapte puncte distanța dintre lider și locul secund ocupat de Rapid.

Totuși, antrenorul celor de la FCSB s-a declarat mulțumit de punctul câștigat, precizând că acest rezultat nu va decide campioana din acest sezon.

„Am zis și înainte de meci că am venit aici ca să câștigăm. N-a fost cel mai bun rezultat pentru noi, dar la finalul zilei avem un punct, poate fi important în lupta la titlu. Luăm punctul și continuăm.

Din păcate, n-am reușit să marcăm. În prima repriză n-am fost atât de buni, în cea de-a doua am avut mai multă posesie. Continuăm. Repet, rezultatul de azi nu va decide campionatul. Suntem lideri, asta nu înseamnă nimic, o luăm pas cu pas. Așa vom face până la capăt.

Cred că cei intrați de pe bancă au făcut-o destul de bine. Au jucat bine. E important că vin jucători noi la echipă.

Nu-mi place să vorbesc despre arbitri. Îi respect. Pentru o situație similară, cei de la federație le-au spus jucătorilor că e roșu. La ce ne-au spus la întâlnire, în mod normal e roșu. Dar nu e treaba mea” – a declarat Elias Charalambous, conform DigiSport.

În următoarea etapă, FCSB va întâlni pe teren propriu ultima clasată, FC Botoșani.

Clasamentul SuperLigii

1. FCSB 55 puncte

2. Rapid București 48

3. CFR Cluj 45

4. Farul Constanța 40

5. Universitatea Craiova 39

6. Petrolul Ploiești 35

7. FC Hermannstadt 34

8. Universitatea Cluj 34

9. UTA Arad 34

10. Sepsi Sf. Gheorghe 33

11. Oțelul Galați 31

12. U Craiova 1948 30

13. Poli Iași 28

14. FC Voluntari 27

15. Dinamo București 22

16. FC Botoșani 20.