​​FCSB este pe punctul de a oficializa al șaselea transfer al verii. Formația antrenată de Elias Charalambous a ajuns la un acord cu Cristi Ganea, fost jucător la Viitorul Constanța (în prezent Farul), Athletic Club Bilbao și Panathinaikos.

Jucătorii echipei FCSBFoto: Georgi Paleykov/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Cristi Ganea a reziliat contractul cu Panathinaikos și va semna cu FCSB

Cristi Ganea este pregătit să revină în SuperLiga României.

Gigi Becali, finanțatorul celor de la FCSB, a anunțat că fotbalistul în vârstă de 31 de ani și-a reziliat contractul cu cei de la Panathinaikos și că urmează să vină în țară pentru a semna cu vicecampioana României.

„Da, e adevărat. M-a sunat impresarul că deja a reziliat și vine luni, semnează și face vizita medicală. Mie mi-a plăcut dintotdeauna de el.

A avut niște probleme medicale din cauza COVID-ului și de aceea (n.r. motivul pentru care nu a jucat la Panathinaikos). Nu mă interesează, mi-a plăcut dintotdeauna de el. Vine liber de contract, da.” - a declarat Gigi Becali, conform Digi Sport.

Cristi Ganea poate evoluat atât pe postul de fundaș stânga, cât și pe postul de extremă stânga.

Acesta are și 8 selecții la echipa națională de fotbal a României și a jucat și pentru Athletic Club Bilbao, în LaLiga.

Ganea este și un foarte bun executant de lovituri libere, iar experiența sa o poate ajuta pe FCSB la îndeplinirea obiectivelor în acest sezon.

600.000 de euro este cota de piață a acestuia, conform Transfermarkt.