Campioana României a intrat în vacanță după un sezon de vis, dar patru dintre jucătorii săi vor reprezenta România în disputele cu Kosovo și Elveția, din preliminariile Euro 2024.

Denis Alibec, RomâniaFoto: Martin Silva Cosentino/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Aioani, Băluță, Alibec și Munteanu, convocați la națională pentru dubla cu Kosovo și Elveția

Deși selecționerul Edi Iordănescu nu a anunțat încă lotul de jucători pe care se va baza pentru cele două confruntări, Farul Constanța s-a grăbit să dea vestea fanilor.

Portarul Marian Aioani, mijlocașul Tudor Băluță și atacanții Denis Alibec și Louis Munteanu se vor afla în lotul primei reprezentative pentru următoarele două jocuri.

Și antrenorul Rapidului, Adrian Mutu, anunța înainte de ultimul meci al sezonului cu FCSB că portarul Horațiu Moldovan a primit liber, pentru că urmează să fie convocat la echipa națională.

România are punctaj maxim după două partide și speră la minim patru puncte după meciurile cu Kosovo din 16 iunie și Elveția din 19 iunie, în preliminariile Campionatului European din 2024.