Dan Petrescu a prefațat meciul dintre CFR Cluj și Sepsi, din penultima etapă a SuperLigii, declarând că echipa sa se află într-o situație grea, motiv pentru care îi consideră pe adversari favoriți în disputa de sâmbătă.

Dan PetrescuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Dan Petrescu și cele trei obiective ratate de CFR Cluj

După un sezon în care a luptat pe trei fronturi, Dan Petrescu a anunțat că mai are contract încă un an, dar momentan nu a discutat cu conducerea clubului despre strategia pe care o vor urma la finalul sezonului.

„Nu este o situaţie prea bună pentru CFR Cluj. Este pentru prima oară în ultimii ani când echipa nu mai are şanse matematice la titlu cu două etape înainte de final. E clar că nu e ceea ce ne-am dorit. Ne doream altceva, dar s-au întâmplat mult prea multe lucruri, nici nu are rost să mai discutăm.

Am jucat 60 de meciuri în acest sezon, a fost foarte greu pe trei fronturi. Am alergat după trei iepuri şi nu am prins niciunul. Am mai avut şi ghinioanele cu accidentările. Au fost şi greşelile mari de arbitraj din primele şapte meciuri din play-off, în al optulea nu au mai fost greşeli grave.

În continuare este foarte greu, pentru că mai avem două sau trei meciuri. Şi e posibil ca mâine să avem în teren patru copii sub 21 de ani de la început. Asta este realitatea lotului acum. În plus sunt probleme interne, şi toate acestea au făcut să ajungem acolo unde nu ne doream.

Acum avem meci cu Sepsi şi în opinia mea ei sunt favoriţi, la cum se prezintă lucrurile. Sunt convins că vor băga toţi jucătorii înaintea finalei de Cupă. Au entuziasm, am înţeles că patronul a dublat primele şi se vede asta, au entuziasm. Noi, din păcate, nu avem nici moral, nici spirit şi nici jucători. Toate acestea fac să fie o stare nu prea bună.

E poate cel mai rău moment din tot mandatul meu la CFR Cluj. Singurul obiectiv realizabil acum este locul 3, dar dacă vom pierde şi meciul ăsta, va fi foarte greu. Realitatea este că Sepsi este favorită. Ei au jucători cu mai mare experienţă. Eu spun adevărul.

Eu ştiu că mai am un an contract, până în 2024, dar nu mi s-a spus ce se va întâmpla la vară, dacă vom lua jucători, dacă vom da jucători, dacă avem bugetul ăla sau nu. În momentul de faţă nu ştiu nimic.

După un 2022 fantastic, poate cel mai bun din cariera mea, a venit acest 2023 cu rezultate la care nu ne aşteptam. Vom vedea ce vom face în continuare. Nu eu, clubul este mai important, clubul trebuie să ştie ce face. Dar în momentul de faţă nu s-a luat nicio decizie. Nu am primit nicio ofertă. Eu mai am un an contract.

Dacă aş pleca de la CFR Cluj, aş pleca doar în străinătate, în niciun caz în România. Patronul nu a vorbit nimic cu mine până acum, încă nu ne-am întâlnit. Cred că la finalul sezonului sau poate săptămâna viitoare ne vom vedea. Poate a fost foarte ocupat, nu ştiu... Dânsul e liber să facă ce vrea, e patron” – a declarat Dan Petrescu, conform Agerpres.

Sepsi Sfântu Gheorghe și CFR Cluj se vor întâlni sâmbătă, de la ora 20:30, în etapa a noua a play-off-ului SuperLigii.