​​Marketa Vondrousova (Cehia, 38 WTA) s-a calificat în premieră în semifinalele unui turneu de Grand Slam, după ce a trecut de Petra Martic (Croația, 31 WTA), scor 7-6(1), 7-5, în sferturile de finală de la Roland Garros. Meciul, unul foarte disputat, a durat două ore.

Marketa VondrousovaFoto: wtatennis.com

Pentru un loc în finală, Marketa se va duela cu Johanna Konta (Marea Britanie, 26 WTA), după ce aceasta a trecut de finalista ediției din 2018, Sloane Stephens, scor 6-1, 6-4.

Marketa a revenit de la 3-5 în primul set, a salvat trei mingi de set consecutive ale adversarei la 6-5 și 40-0 și s-a impus fără probleme în tiebreak, scor 7-1.

Rolurile s-au inversat în setul secund, când cehoaica a ratat primele trei mingi de meci (la 5-2, 5-3 și 6-5), însă a reușit să închidă partida la a patra ocazie, apărută după un voleu ratat al croatei.

Ultimul punct al partidei dintre Vondrousova și Martic:

Zâmbete la finalul partidei: