Universitatea Craiova - Farul, meci contând pentru etapa a 4-a a play-off-ului din campionatul României, este programat, vineri, 12 aprilie, de la ora 20:30, pe Stadionul Ion Oblemenco, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Universitatea Craiova şi Farul nu au renunţat la lupta pentru Europa şi se confruntă în partida de deschidere din etapa a 4-a a play-off-ului din SuperLiga.

Universitatea Craiova ocupă locul 3, cu 31 de puncte, la egalitate cu CFR Cluj, care e pe 2, şi la 10 în urma liderului FCSB, în faţa căruia a pierdut în etapa precedentă, în deplasare, scor 0-2, după ce câştigase primele două meciuri din play-off, 2-1 pe terenul lui CFR Cluj şi 2-1 acasă cu Rapid.

În acest interval, oltenii au fost eliminaţi în sferturile de finală din Cupa României, după ce au cedat acasă, în faţa celor de la Oţelul Galaţi, scor 0-1 după prelungiri.

Ultimele două eşecuri au provocat demiterea antrenorului bulgar Ivaylo Petev, astfel că echipa va fi condusă la meciul cu Farul de interimarul Dragoş Bon.

Atenţie, Universitatea Craiova n-a câştigat nici măcar unul din ultimele cinci meciuri directe cu Farul disputate în SuperLiga, înregistrând în această serie o remiză şi patru înfrângeri!

Universitatea Craiova are opt succese, cinci remize şi trei eşecuri în partidele disputate pe teren propriu în acest campionat, iar golgheterul echipei este Alex Mitriţă, cu 13 reuşite în SuperLiga.

Farul este pe locul 5, cu 26 de puncte, la cinci distanţă de podium, şi a înregistrat o victorie, 2-1 cu Rapid (d), un rezultat de egalitate, 1-1 cu Sepsi (d) şi o înfrângere, 0-1 cu FCSB (a), în cele trei meciuri din play-off.

„Întâlnim o echipă foarte bună, capabilă să te lovească în orice moment, astfel că trebuie să facem un meci complet la Craiova. Avem şansa noastră şi o vom juca pentru că vrem să mergem pentru al doilea an consecutiv în cupele europene”, a declarat Gică Hagi, managerul tehnic al „marinarilor”.

Atenţie, dobrogenii au o singură victorie în ultimele şapte etape din SuperLiga, 2-1 la Rapid pe 15 martie!

Farul are şase succese, trei remize şi şapte eşecuri în meciurile jucate în deplasare în actuala ediţie din SuperLiga, iar cel mai bun marcator al echipei în campionat este Louis Munteanu, cu opt goluri.

În partidele din sezonul regulat, Farul s-a impus de fiecare dată în faţa celor de la Universitatea Craiova, 2-0 acasă în tur şi 2-1 în deplasare în retur (a mai fost un meci în faza grupelor din Cupa României, Universitatea Craiova - Farul 4-0).

Superbet oferă cota 1,25 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul Universitatea Craiova - Farul.

Universitatea Craiova - Farul 1X

Cotă 1,25


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol