Arsenal - Bayern Munchen, meci contând pentru prima manşă a sferturilor de finală din Liga Campionilor, este programat, marţi, 9 aprilie, de la ora 22:00, pe Emirates Stadium, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 2, Orange Sport 3 şi Prima Sport 2.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Arsenal, aflată în căutarea primului titlu în Anglia după 20 de ani, şi Bayern Munchen, care este foarte aproape să cedeze supremaţia în Germania după 10 campionate câştigate la rând, se întâlnesc într-una dintre cele mai interesante confruntări ale sferturilor de finală din Champions League.

Arsenal a ajuns în sferturile de finală ale competiţiei după ce a câştigat Grupa B, 4-1 (a) şi 1-1 (d) cu Eindhoven, 1-2 (d) şi 6-0 (a) cu Lens, 2-1 (d) şi 2-0 (a) cu Sevilla, iar în optimile de finală a trecut de Porto, 0-1 (d) şi 1-0 după 90 şi, respectiv, 120 de minute, 4-2 după executarea loviturilor de departajare (a).

În Premier League, echipa lui Mikel Arteta este pe locul 1 după 32 de etape, cu 71 de puncte, la egalitate cu Liverpool, care e pe 2, şi cu unul peste Manchester City, care încheie podiumul, şi vine după o victorie înregistrată în cel mai recent meci oficial, disputat în campionat, scor 3-0 pe terenul celor de la Brighton.

Atenţie, „tunarii” au un singur eşec în ultimele 13 partide oficiale, indiferent de competiţie, 0-1 pe terenul lui Porto în Liga Campionilor, după un gol primit în prelungiri!

Arsenal a ajuns o singură dată în finala Champions League, în 2006, când a pierdut în faţa celor de la Barcelona, scor 1-2 pe Stade de France din Paris.

Bayern Munchen s-a calificat în sferturile de finală din Champions League după ce a câştigat Grupa A, 4-3 (a) şi 1-0 (d) cu Manchester United, 2-1 (d) şi 0-0 (a) cu Copenhaga, 3-1 (d) şi 2-1 (a) cu Galatasaray, iar în optimile de finală a eliminat-o pe Lazio, 0-1 (d) şi 3-0 (a).

În Bundesliga, echipa antrenată de Thomas Tuchel ocupă locul 2 după 28 de etape, cu 60 de puncte, la 16 distanţă de liderul Leverkusen, iar cel mai recent meci oficial, disputat în campionat, a cedat în deplasarea de la Heidenheim, scor 2-3.

Atenţie, Bayern Munchen a pierdut ultimele două partide oficiale, ambele disputate în Bundesliga!

Bayern Munchen este a treia cea mai titrată echipă din Liga Campionilor, cu şase trofee în palmares (la fel ca Liverpool, doar Milan - şapte şi Real Madrid - 14 au mai multe), ultimul fiind cucerit în 2020, după 1-0 într-o finală cu PSG disputată la Lisabona, şi a pierdut de alte cinci ori în ultimul act al competiţiei, cel mai recent în 2012 (1-1 după 90 şi, respectiv, 120 de minute, 3-4 la penalty-uri cu Chelsea, pe Allianz Arena).

Cele două echipe s-au confruntat ultima oară în optimile de finală ale ediţiei 2016-2017 din Champions League, când Bayern Munchen s-a impus în faţa lui Arsenal de fiecare dată, cu acelaşi scor, 5-1, atât în tur, acasă, cât şi în retur, în deplasare.

Superbet oferă cota 1,22 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul Arsenal - Bayern Munchen.

Arsenal - Bayern Munchen 1X

Cotă 1,22


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol