Rapid - CFR Cluj, meci contând pentru etapa a 3-a a play-off-ului din campionatul României, este programat, sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 20:30, pe Stadionul Giuleşti, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Rapid şi CFR Cluj, două echipe care au nevoie de victorie pentru a mai spera la un loc în cupele europene, se întâlnesc în singurul meci al zilei din etapa a 3-a a play-off-ului din SuperLiga.

Rapid este pe locul 4, cu 28 de puncte, la zece distanţă de liderul FCSB, şi a pierdut ambele partide disputate până acum în play-off, 1-2 acasă cu Farul şi 1-2 în deplasare cu Universitatea Craiova.

În meciurile disputate în acest campionat pe teren propriu, echipa antrenată de Cristiano Bergodi a înregistrat zece succese, două remize şi patru eşecuri, iar golgheterul ei este Albion Rrahmani, cu 13 reuşite în SuperLiga.

„Este un meci foarte important în care se vor întâlni două echipe care au nevoie de puncte din cauza rezultatelor negative din ultima perioadă. Pentru noi e foarte important să câştigăm aceste trei puncte. Noi ne gândim să intrăm pe podium, pe locul 2 sau 3, important ar fi locul al doilea”, a declarat Cristiano Bergodi.

Atenţie, Rapid este neînvinsă în ultimele şase dueluri directe cu CFR Cluj, perioadă în care a înregistrat patru victorii şi două rezultate de egalitate (în sezonul regulat din acest campionat a câştigat ambele partide)!

CFR Cluj ocupă locul 3, cu 28 de puncte (are avantajul golaverajului faţă de giuleşteni), şi a bifat o înfrângere, 1-2 acasă cu Universitatea Craiova, şi un rezultat de egalitate, 1-1 în deplasare cu Sepsi, în primele două etape din play-off.

În partidele disputate în deplasare în actuala ediţie din SuperLiga, CFR Cluj a înregistrat cinci succese, cinci remize şi şase eşecuri, iar cel mai bun marcator al echipei în campionat este Philip Otele, cu 13 goluri.

„Sincer, speranţa moare ultima, deci ne gândim la orice, nu ne lăsăm, jucăm până la ultimul minut şi vedem”, a spus Ioan Varga, finanţatorul celor de la CFR Cluj.

Atenţie, la mijlocul săptămânii trecute, CFR Cluj a fost eliminată în sferturile de finală din Cupa României de Corvinul, echipă din Liga 2, scor 0-4 la Hunedoara, eşec în urma căruia Adrian Mutu a demisionat (ardelenii vor fi conduşi până la finalul sezonului de Ovidiu Hoban)!

În meciurile din sezonul regulat, Rapid s-a impus de fiecare dată în faţa celor de la CFR Cluj, cu 3-1 în tur, acasă, şi cu 1-0 în retur, în deplasare; a mai fost un duel direct în faza grupelor din Cupa României, încheiat nedecis, în Giuleşti, scor 0-0.

Superbet oferă cora 1,30 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul Rapid - CFR Cluj.

Rapid - CFR Cluj 1X

Cotă 1,30


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol