Betis - Barcelona, meci contând pentru etapa a 21-a din campionatul Spaniei, este programat, duminică, 21 ianuarie, de la ora 19:30, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 2, Orange Sport 4 şi Prima Sport 2.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Barcelona este obligată să câştige pe terenul celor de la Betis pentru a nu pierde contactul cu primele locuri, într-una dintre cele mai interesante partide ale etapei a 21-a din LaLiga.

Betis ocupa locul 8 înaintea acestei etape, cu 31 de puncte, cu şanse mari de a prinde măcar poziţia a şasea, care permite accesul în Conference League, şi vine după o victorie, trei remize şi o înfrângere în ultimele cinci partide din campionat, iar în etapa precedentă s-a impus acasă, în faţa celor de la Granada, cu 1-0 (singura victorie din ultimele şase runde).

În acest interval, andaluzii au fost eliminaţi din Cupa Spaniei, în faza 16-imilor de finală ale competiţiei, după ce au pierdut pe terenul celor de la Alaves, scor 0-1.

Echipa antrenată de Manuel Pellegrini este invincibilă pe teren propriu în actuala ediţie din LaLiga, acolo unde a înregistrat şase succese şi patru rezultate de egalitate, iar cel mai bun marcator al ei este Wilian Jose, cu şase goluri în campionat.

Barcelona este pe locul 4, cu 41 de puncte, la opt distanţă de liderul Girona (care are un meci în plus disputat) şi cu şapte mai puţine decât marea rivală Real Madrid (au acelaşi număr de partide disputate), şi vine după trei victorii, un rezultat de egalitate şi o înfrângere în ultimele cinci etape de campionat, în cea mai recentă reuşind să se impună pe terenul lui Las Palmas, scor 2-1.

În ultimele patru partide oficiale, catalanii au evoluat în Cupa Spaniei, unde au trecut în 16-imile de finală de Barbastro (liga a patra), scor 3-2, şi în optimile de finală de Salamanca (liga a treia), scor 3-1, de fiecare dată în deplasare, şi în Supercupa Spaniei, 2-0 cu Osasuna în semifinale şi 1-4 cu Real Madrid în finală (s-a jucat un play-off eliminatoriu la Riad, în Arabia Saudită).

În meciurile disputate în acest campionat în deplasare, echipa antrenată de Xavi Hernandez este neînvinsă, cu patru succese şi cinci remize, iar golgheterul ei este Robert Lewandowski, cu opt reuşite în LaLiga.

În meciul din tur, disputat pe 16 septembrie 2023, Barcelona s-a impus pe teren propriu în faţa lui Betis cu 5-0, după golurile marcate de Joao Felix (25), Lewandowski (32), Ferran Torres (62), Raphina (66) şi Cancelo (81).

Superbet oferă cota 1,25 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul Betis - Barcelona.

Betis - Barcelona


X2
Cotă

1,25

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol