Arsenal - Liverpool, meci contând pentru turul al treilea din Cupa Angliei, este programat, duminică, 7 ianuarie, de la ora 18:30, pe Emirates Stadium din Londra, şi va fi transmis în direct de Pro Arena.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Arsenal şi Liverpool, două candidate la titlul de campioană în acest sezon, se întâlnesc în derby-ul turului al treilea din FA Cup, fază în care intră în competiţie echipele din Premier League şi din Championship (se dispută o singură manşă, iar în caz de egalitate partida se va rejuca).

Arsenal este pe locul 4 în Premier League după 20 de etape, cu 40 de puncte, la cinci în urma liderului Liverpool, în condiţiile în care a pierdut cele mai recente două partide din campionat, 0-2 acasă cu West Ham United şi 1-2 în deplasare cu Fulham (are un succes, o remiză şi trei eşecuri în ultimele cinci etape).

În acest interval de timp, echipa lui Mikel Arteta s-a calificat în optimile de finală din Champions League, după ce a câştigat Grupa B a competiţiei, chiar dacă a remizat în ultimul meci, în deplasare, cu Eindhoven, scor 1-1.

În partidele disputate în deplasare în campionat, „tunarii” au înregistrat şapte succese, două rezultate de egalitate şi o înfrângere, iar golgheterul echipei este Bukayo Saka, cu şase reuşite în Premier League.

Arsenal este cea mai de succes echipă în FA Cup, cu 14 trofee în palmares, cel mai recent fiind cucerit în 2020, după 2-1 într-o finală cu Chelsea, şi a mai pierdut de alte şapte ori în ultimul act al competiţiei, ultima oară în 2001, 1-2 cu Liverpool.

Liverpool este lider în campionat, cu 45 de puncte, cu trei mai multe decât a doua clasată, Aston Villa, şi vine după trei victorii şi două rezultate de egalitate în ultimele cinci partide din Premier League (în cea mai recentă etapă s-a impus pe teren propriu în faţa lui Newcastle, scor 4-2).

„Cormoranii” s-au calificat în acest interval de timp în optimile de finală din Europa League, după ce au câştigat Grupa E, în ciuda înfrângerii din deplasare cu Union St. Gilloise, scor 1-2, dar şi în semifinalele din EFL Cup (Cupa Ligii Angliei), după ce au trecut pe teren propriu de West Ham United, cu 5-1.

Echipa lui Jurgen Klopp are cinci succese, patru remize şi un eşec în meciurile disputate în deplasare în actuala ediţie din Premier League, iar cel mai bun marcator al ei şi al campionatului (la egalitate cu Erling Haaland de la Manchester United) este Mohamed Salah, cu 14 goluri.

Liverpool a câştigat de opt ori Cupa Angliei, cel mai recent în 2022, după 0-0 şi 6-5 la penalty-uri într-o finală cu Chelsea, şi a mai pierdut de alte şapte ori în ultimul act, ultima oară în 2012 (1-2 cu Chelsea).

Cele două echipe s-au întâlnit ultima dată pe 23 decembrie 2023, în Premier League, când Liverpool şi Arsenal au remizat pe Anfield, scor 1-1, după golurile marcate de Salah (29), respectiv, Gabriel (4).

Superbet oferă cota 1,60 pentru pronosticul GG: ambele echipe să marcheze în meciul Arsenal - Liverpool.

Arsenal - Liverpool


GG
Cotă

1,53

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol