Lyon - Metz, meci contând pentru etapa a 11-a din campionatul Franţei, este programat, duminică, 5 noiembrie, de la ora 14:00, pe Stade des Lumieres, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 3, Orange Sport 4 şi Prima Sport 3.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Lyon, o echipă aflată într-o degringoladă totală, şi Metz, care acuză impactul cu alt nivel sportiv după promovare, se întâlnesc într-un adevărat derby al suferinţei, într-un meci din etapa a 11-a din Ligue 1.

Lyon ocupă locul 18, ultimul în clasament, cu doar trei puncte, şi este singura echipă din campionat fără victorie (trei remize şi şase eşecuri), dar mai are o restanţă pe teren propriu cu Marseille, meciul amânat după ce după ce fanii săi au atacat cu pietre autocarul rivalei fiind reprogramat pentru 6 decembrie.

Echipa antrenată de fostul internaţional italian Fabio Grosso (campion în Serie A cu Inter şi Juventus, campion în Ligue 1 cu Lyon şi campion mondial cu squadra azzurra în 2006 ca jucător) are două rezultate de egalitate şi trei înfrângeri în ultimele cinci etape din campionat, iar în etapa precedentă a pierdut pe teren propriu în faţa celor de la Clermont, scor 1-2.

În cele cinci partide disputate în acest sezon pe teren propriu, Lyon a înregistrat două egaluri şi trei înfrângeri, iar cel mai bun marcator al echipei este Alexandre Lacazette, cu trei goluri în Ligue 1 (din cele şapte ale echipei).

Metz este pe locul 16 (poziţie de baraj, doar ultimele două locuri retrogradrează direct), cu nouă puncte, iar în ultimele cinci etape a acumulat un singur punct, după un egal şi patru înfrângeri (în cel mai recent meci din campionat a remizat pe teren propriu cu Le Havre, scor 0-0).

Echipa antrenată de Ladislau Boloni a adus şase puncte din cele cinci partide disputate în deplasare în acest sezon, după singurele victorii în campionat, 1-0 cu Clermont şi tot 1-0 cu Lens, iar golgheterul echipei este Georges Mikautadze, cu două reuşite în Ligue 1 (atacantul gerogian a plecat între timp la Ajax Amsterdam).

Antrenorul român, care a reuşit să o promoveze pe Metz după doar un sezon petrecut în Ligue 2, are susţinerea conducerii clubului, dar ştie că doar rezultatele contează: „Jucăm cu destulă dăruire şi atenţie, iar fotbaliştii ştiu că dacă vom continua aşa vor veni şi rezultatele. Sunt conştient că răbdarea conducerii este limitată, dar am încredere că ne vom atinge obiectivul, rămânerea în Ligue 1”.

Cele două echipe s-au întâlnit ultima oară în 32-imile de finală ale ediţiei trecute din Cupa Franţei, pe 7 ianuarie 2023, când Lyon s-a impus pe teren propriu în faţa lui Metz cu 2-1.

Superbet oferă cota 1,47 pentru pronosticul PsF1: gazdele să conducă la pauză sau să se impună la final în meciul Lyon - Metz.

Lyon - Metz PsF1


Cotă 1,47


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol