Newcastle - Liverpool, meci contând pentru etapa a 3-a din campionatul Angliei, este programat, duminică, 27 august, de la ora 18:30, pe St. James’ Park, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Newcastle şi Liverpool, două dintre echipele care au ca obiectiv în actualul sezon cel puţin clasarea în Top 4, se întâlnesc în derby-ul etapei a 3-a din Premier League.

Newcastle a impresionat în stagiunea precedentă, în care a terminat pe locul 4 şi a obţinut prezenţa Liga Campionilor, semn că banii investiţi de Fondul Public de Investiţii din Arabia Saudită, care gestionează aproape 400 de miliarde de euro şi este patronat de Mohammed bin Salman, prinţul moştenitor, încep să-şi arate roadele.

„Coţofenele” continuă cu Eddie Howe pe banca tehnică, dar au făcut câteva schimbări la nivelul lotului, fiind aduşi Sandro Tonali de la Milan, Harvey Barnes de la Leicester şi Tino Livramento de la Southampton, în timp ce plecările cele mai relevante sunt cele ale lui Allan Saint-Maximin la Al Ahli şi Chris Wood la Nottingham Forest.

Newcastle a avut parte de două meciuri de foc în acest start de sezon, unul câştigat, 5-1 acasă cu Aston Villa, şi unul pierdut, 0-1 în deplasare cu Manchester City.

Liverpool a terminat pe locul 5 în ediţia trecută de campionat, urmând să joace doar în Europa League, astfel că antrenorul Jurgen Klopp a schimbat drastic lotul în această vară.

Au fost aduşi Dominik Szoboszlai de la RB Leipzig, pentru 70 de milioane de euro, Alexis Mac Allister de la Brighton, pentru 42 de milioane de euro, şi Wataru Endo de la Stuttgart, pentru 19 milioane de euro, în timp ce pe lista plecărilor figurează Fabinho, Roberto Firmino, Naby Keita, Jordan Henderson, Alex Oxlade-Chamberlain şi James Milner.

„Cormoranii” au debutat în acest sezon cu un 1-1 în deplasare cu Chelsea, apoi au bifat o victorie pe Anfield, 3-1 cu Bournemouth, partidă în care Alexis Mac Allister a fost eliminat în minutul 58.

De menţionat că Eddie Howe a fost învins de fiecare dată în ultimele zece întâlniri directe cu Jurgen Klopp şi poate deveni, în cazul unui eşec al lui Newcastle în faţa lui Liverpool, primul tehnician din istoria Premier League care a pierde 11 partide consecutive împotriva aceluiaşi antrenor!

În stagiunea precedentă, Liverpool s-a impus în ambele meciuri cu Newcastle, 2-1 în tur, pe teren propriu, şi 2-0 în retur, în deplasare.

Superbet oferă cota 1,70 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul Newcastle - Liverpool.

Newcastle - Liverpool
X2
Cotă
1,70

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol