Nordsjaelland - FCSB, meci contând pentru manşa a doua a turului al treilea preliminar din Conference League, este programat, joi, 17 august, de la ora 20:00, pe Right to Dream Park din Farum, şi va fi transmis în direct de Antena 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

FCSB porneşte cu şansa a doua la calificare în returul cu Nordsjaelland, după ce în meciul din prima manşă, disputat în Ghencea, cele două echipe au remizat, scor 0-0.

Nordsjaelland a terminat pe locul 2 ediţia trecută a campionatului din Danemarca, la patru puncte în urma campioanei Copenhaga, după disputarea play-off-ului, deşi terminase sezonul regulat cu un punct peste aceasta!

Nordsjaelland a început aventura europeană direct în al treilea tur preliminar din Conference League, iar în actuala ediţie de campionat are patru succese după primele patru runde disputate, 4-1 cu Viborg (a), 3-1 cu Aarhus (d), 3-1 cu Brondby (a) şi 5-0 cu Randers (d).

Adamo Nagalo, fundaşul danezilor cotat la cinci milioane de euro, este suspendat după cartonaşul roşu primit la Bucureşti şi va fi înlocuit cu Lucas Hey, transferat recent de la Lyngby.

Gruparea din Farum, un orăşel cu puţin peste 20.000 de locuitori, este antrenată din ianuarie 2023 de Johannes Hoff Thorup (34 de ani), care a mai pregătit echipa de tineret a clubului, iar din 2021 a fost "secund" la seniori.

FCSB este lider în SuperLiga, cu patru victorii din tot atâtea meciuri, 3-1 cu FCU 1948 Craiova (d), 2-1 cu Dinamo (a), 2-0 cu Oţelul Galaţi (d) şi 1-0 cu CFR Cluj (a), şi şi-a amânat partida din etapa a 5-a, din deplasare, cu Hermannstadt).

FCSB a început competiţia europeană în al doilea tur preliminar din Conference League, în care s-a impus în ambele partide cu CSKA 1948 Sofia, 1-0 (d) şi 3-2 (a).

Elias Charalambous, antrenorul celor de la FCSB, se va baza la returul cu Nordsjaelland pe Alexandru Băluţă şi Adrian Şut, recuperaţi după uşoare accidentări, dar l-a pierdut pe Malcom Edjouma, ca şi transferat la Bari.

"Totul se va decide în Danemarca. Vom merge acolo pentru a ne califica. Rezultatul din tur a fost unul corect, nu am fost supărat că nu am înscris în superioritate numerică", a declarat Elias Charalambous.

Câştigătoarea "dublei" dintre Nordsjaelland şi FCSB va juca în play-off-ul din Conference League cu învingătoarea duelului Sabah - Partizan Belgrad (azerii s-au impus acasă, în tur, cu 2-0, iar manşa a doua se joacă, tot joi, de la ora 22:00, în capitala Serbiei).

Superbet oferă cota 1,40 pentru pronosticul PsF1: gazdele să conducă la pauză sau să se impună la final, în timpul regulamentar de 90 de minute, în meciul Norsjaelland - FCSB.

Nordsjaelland vs FCSB PsF1
Cotă 1,40

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol