Liverpool - Manchester United, meci contând pentru etapa a 26-a din campionatul Angliei, este programat, duminică, 5 martie, de la ora 18:30, pe Anfield, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Stadion de fotbalFoto: Aleksii Sidorov | Dreamstime.com

Liverpool şi Manchester United se întâlnesc în derby-ul etapei a 26-a din Premier League, care este şi duelul celor mai titrate echipe din Anglia: „diavolii roşii” au superioritate „acasă”, 20 de titluri faţă de 19, dar „cormoranii” stau mult mai bine la nivel european, cu şase trofee Champions League (inclusiv sub denumirea de Cupa Campionilor Europeni), faţă de numai trei ale rivalilor.

Liverpool traversează cel mai slab sezon de la venirea lui Jurgen Klopp şi este abia pe locul 6, cu 39 de puncte (mai are o restanţă de disputat), iar în ultimele cinci meciuri de campionat a bifat trei victorii, un egal şi o înfrângere, perioadă în care a pierdut şi în Champions League, 2-5 pe teren propriu cu Real Madrid.

În partidele de acasă, Liverpool a avut un parcurs bun, cu opt victorii, trei remize şi o înfrângere, iar cel mai bun marcator al echipei este Mohamed Salah, cu nouă goluri înscrise în această stagiune din Premier League.

Manchester United merge excelent sub comanda lui Erik ten Hag şi ocupă locul 3, cu 49 de puncte (are, de asemenea, şi o restanţă de disputat), iar în campionat vine după trei victorii, un egal şi o înfrângere în ultimele cinci partide.

În acest interval, Manchester United a câştigat Cupa Ligii (2-0 în finală cu Newcastle United, la Londra, pe Wembley), primul trofeu după şase ani de „secetă”, şi s-a calificat în optimile de finală din Europa League (2-2 în deplasare şi 2-1 acasă cu Barcelona) şi în sferturile de finală ale Cupei Angliei (3-1 pe teren propriu cu West Ham United).

Manchester United are şase victorii, două remize şi patru înfrângeri în meciurile disputate în acest sezon în deplasare, iar golgheterul echipei în campionat este Marcus Rashford, cu 14 reuşite.

În meciul din tur, disputat pe 22 august 2022, Manchester United s-a impus în faţa lui Liverpool pe Old Trafford, scor 2-1, goluri marcate de Jadon Sancho (16) şi Marcus Rashford (53), respectiv, Mohamed Salah (81).

Superbet oferă cota 1,47 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul Liverpool - Manchester United.

Liverpool - Manchester United 1X

Cotă 1.47


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

„Sursa foto: Dreamstime