U Cluj - Farul, meci contând pentru etapa a 29-a din campionatul României, este programat, vineri, 3 martie, de la ora 20:00, pe Cluj Arena, şi va fi transmis în direct de Digi Sport, Orange Sport şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

U Cluj şi Farul deschid etapa a 29-a din SuperLiga cu un meci care se anunţă echilibrat, în ciuda poziţiilor din clasament şi a obiectivelor diferite pe care cele două echipe le au în acest final de sezon regulat.

U Cluj este în plină formă după ce echipa a fost preluată de Ioan Ovidiu Sabău şi a reuşit să iasă pentru moment din zona periculoasă a clasamentului, având 31 de puncte, cu cinci mai multe decât Hermannstadt, ocupanta locului 13, primul care asigură prezenţa la barajul pentru menţinerea în SuperLiga.

De altfel, „şepcile roşii” au câştigat în etapa precedentă chiar pe terenul celor de la Hermannstatd, scor 1-0, şi au ajuns la trei victorii, trei remize şi o înfrângere în meciurile disputate în 2023.

U Cluj are cinci victorii, şase egaluri şi trei înfrângeri în meciurile disputate pe teren propriu în acest sezon de campionat (n-a mai pierdut acasă de şapte partide), iar cel mai bun marcator al echipei este Mamadou Thiam, cu şase goluri, dintre care patru înscrise în ultimele trei partide.

Farul este lider în SuperLiga de câteva etape şi se menţine pe locul 1 graţie unei serii remarcabile în 2023, de cinci victorii şi un egal care au urmat înfrângerii cu CFR Cluj, iar în etapa precedentă a trecut acasă de Sepsi cu 2-0.

Echipa antrenată de Gică Hagi are un parcurs remarcabil în partidele din deplasare ale acestei stagiuni, cu şapte victorii, cinci remize şi două înfrângeri, golgheterul „marinarilor” fiind Denis Alibec, cu 11 reuşite (doar Marko Dugandzic şi Andrea Compagno, câte 16 - au mai multe).

„O respectăm pe CFR Cluj, e campioana României, respectăm și celelalte echipe care sunt sus în clasament, dar am demonstrat până în momentul de faţă că suntem cea mai bună echipă, care joacă cel mai bun fotbal. Nu ne ferim să spunem că merităm, pentru că suntem acolo şi suntem foarte buni”, a declarat Gică Hagi.

În meciul tur dintre cele două echipe, disputat pe 15 octombrie 2022, Farul s-a impus pe teren propriu în faţa celor de la U Cluj, scor 2-0, după golurile marcate de Alexi Pitu (31) şi Andrei Artean (51).

Superbet oferă cota 1,33 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul U Cluj - Farul.

U Cluj - Farul
X2
Cotă
1.33

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol