Universitatea Craiova - Hermannstadt, meci contând pentru etapa a 23-a din campionatul României, este programat, sâmbătă, 28 ianuarie, de la ora 20:00, pe Stadionul Ion Oblemenco, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Mingi de fotbalFoto: Maksim Konstantinov/SOPA Image / Shutterstock Editorial / Profimedia

Universitatea Craiova şi Hermannstadt se întâlnesc într-o partidă în care fiecare dintre cele două echipe speră să treacă peste startul ratat de an, dar şi peste problemele tehnice sau administrative cu care se confruntă.

Universitatea Craiova, locul 5 cu 38 de puncte, este la nouă puncte în urma liderului CFR Cluj, şi a pierdut primul meci oficial disputat în acest an, 0-1 în deplasare cu FC Botoşani.

Oltenii l-au adus pe Eugen Neagoe în locul lui Mirel Rădoi (după două etape de interimat cu Dragoş Bon), iar acesta va sta pe banca tehnică a echipei sale abia la meciul de astăzi, după ce şi-a rezolvat situaţia contractuală cu U Cluj.

În partidele de acasă, Universitatea Craiova a bifat şapte victorii, două remize şi două înfrângeri, iar după întâlnirea cu Hermannstadt pentru olteni urmează o serie infernală, meciuri cu Farul Constanţa (d), CFR Cluj (a) şi FCSB (d).

Hermannstadt are 24 de puncte şi aşteaptă procesul de la TAS la finalul căruia speră să recupereze cele nouă puncte cu care a fost penalizată din cauza datoriilor, iar în cazul unui verdict favorabil ar reveni pe o poziţie de play-off.

Echipa antrenată de Marius Măldărăşanu a pierdut primul meci din 2023, acasă, cu FCSB, scor 0-1, iar în meciurile disputate în această ediţie de campionat în deplasare a bifat patru victorii, cinci egaluri şi două înfrângeri.

Între timp, Dani Coman a revenit în funcţia de preşedinte executiv al sibienilor şi este încrezător că poate câştiga cazul de la TAS: „Atunci când s-au pierdut cele nouă puncte am zis că indiferent de ofertele pe care le-am avut şi de discuţiile din această perioadă îmi doresc să revin, să lupt alături de colegii mei pentru a recâştiga acele nouă puncte muncite pe teren”.

În meciul tur, disputat pe 1 septembrie 2022, Hermannstadt s-a impus, acasă, în faţa celor de la Universitatea Craiova, scor 1-0, gol marcat de Paraschiv 50.

Cele două echipe s-au întâlnit şi pe 19 octombrie 2022, în faza grupelor din Cupa României, când Universitatea Craiova s-a impus pe terenul lui Hermannstadt cu 2-0, goluri Vătăjelu 12 şi Găman 89p.

Superbet oferă cota 1,80 pentru pronosticul 1: victorie pentru gazde în meciul Universitatea Craiova - Hermannstadt.

Universitatea Craiova - Hermannstadt 1

Cotă 1.80


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol