​​CS Afumaţi - Rapid, meci programat, miercuri, 28 septembrie, de la ora 21:30, pe Stadionul „Rapid-Giuleşti”, în play-off-ul Cupei României Betano, va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Prima Sport 1 şi Orange Sport 1.

Foto:

CS Afumaţi, echipă din Liga 3 şi care în turul precedent a trecut cu 2-0, la penalty-uri, de Metaloglobus (Liga 2), este gazdă la partida cu Rapid, dar cele două cluburi au căzut de comun acord să joace în Giuleşti; Betano oferă cota 6,40 pentru o calificare istorică a ilfovenilor în faza grupelor!

„Aș fi vrut să jucăm la noi. Era o sărbătoare fotbalistică un meci cu Rapid. Dar sunt sigur că și în Giulești, unde vor fi aproximativ 10.000 de persoane, va fi un spectacol de gală”, a declarat Vasile Neagu, antrenorul aflat pe banca lui CS Afumați de 12 ani.

Rapid conduce SuperLiga, la egalitate de puncte cu FC Farul, iar antrenorul Adrian Mutu va alinia la meciul din Cupa României Betano o echipă în care îşi vor face loc fotbalişti care au jucat mai puţin sau deloc în campionat, aşa cum s-a întâmplat la amicalul cu CS Mioveni, scor 2- 2, când au fost folosiţi Virgil Drăghia, Damien Dussaut, Paul Iacob, Andrei Ciobanu şi Claudiu Belu, ultimul revenit pe teren după foarte mult timp.

„Suntem favoriți, dar nu pot spune că nu am emoții. Iar cu Rapid nu se știe niciodată!”, a declarat Victor Angelescu, acţionarul majoritar al clubului din Giuleşti; Betano oferă cota 1,22 pentru o victorie a alb- vişiniilor în 90 de minute.

Giuleștenii au 13 trofee ale Cupei României în palmares, ultimul cucerit în 2007, iar câştigarea ediţiei 2022-2023 este unul dintre obiectivele acestui sezon, la finalul căruia gruparea de sub Grant va aniversa centenarul.

CS Afumați şi Rapid s-au întâlnit de două ori în istorie, ambele partide disputându-se în sezonul 2018-2019, în cel de-al treilea eșalon; cele două meciuri s-au încheiat la egalitate, 0-0 în Giulești și 1-1 în Ilfov.

Alte cote interesante oferite de Betano la meciul CS Afumaţi - Rapid:

- 1,90 pentru ca Rapid să înscrie cel puţin trei goluri;

- 1,60 pentru ca Rapid să conducă la pauză;

- 1,95 pentru ca CS Afumaţi să marcheze măcar un gol.