​Ballkani - CFR Cluj, meci contând pentru prima etapă a Grupei G din UEFA Conference League, se joacă, joi, 9 septembrie, de la ora 19:45, în direct la Pro Arena.

Minge de fotbalFoto: Chagnard Guillaume/ABACA / Shutterstock Editorial / Profimedia

Ballkani este o echipă înfiinţată în 1947, dar a evoluat doar în ligile regionale ale fostei Iugoslavii, iar în sezonul 2021-2022 a câştigat campionatul în Kosovo, fiind debutantă în cupele europene.

Trupa antrenată de Ilir Daja, un fost mijlocaş albanez fără jocuri în echipa naţională, a fost eliminată în primul tur preliminar al Ligii Campionilor de Zalgiris Vilnius (1-1 acasă şi 0-1 după prelungiri în deplasare), apoi a trecut în preliminariile Conference League de La Fioreta, din San Marino (6-0 acasă şi 4-0 în deplasare), şi de KI Klaksvik, din Insulele Feroe (3-2 acasă şi 1-2 în deplasare; 4-3 la penalty-uri), iar în play-off a eliminat pe Shkupi, din Macedonia de Nord, 1-0 acasă şi 2-1 în deplasare.

În acest sezon intern, Ballkani are trei victorii în trei meciuri.

Campioana din Kosovo joacă meciurile de acasă pe Stadionul Orăşenesc (1.500 de locuri) din Suva Reka, o localitate cu 60.000 de locuitori în care, de altfel, se află şi sediul clubului, dar disputa cu CFR Cluj va avea loc în capitala Pristina, pe Stadionul „Fadil Vokrri” (15.000 de locuri).

CFR Cluj a ajuns până la urmă în grupele Conference League (pe lângă Ballkani le va mai avea ca adversare pe Slavia Praga şi Sivasspor), iar banii pe care campioana României îi va încasa de la UEFA îi vor permite să mai atenueze din problemele financiare.

Ardelenii sunt practic neînvinşi în Europa (Pyunik Yerevan i-a eliminat la penalty-uri), dar rezultatele au fost sub aşteptări, mai ales în faţa unor adversari modeşti ca Inter d’Escaldes (Andorra), Şahtior Soligosrsk (Belarus) sau Maribor (Slovenia). Şi în SuperLiga, trupa antrenată de Dan Petrescu are probleme mari, patru victorii şi trei înfrângeri în şapte meciuri.

„Este important să începem bine o competiție care ar putea să aducă un plus de valoare pentru jucători, pentru club și bonusuri financiare considerabile.

Nu există în grupele competițiilor europene echipe slabe. Toate echipele sunt bine pregătite, la acest nivel deja detaliile fac diferența, spiritul, atitudinea.

Totuşi, avem jucători şi staff tehnic peste adversari”, a spus Cristi Balaj, preşedintele lui CFR Cluj.

Superbet oferă cota 2,25 pentru o victorie a lui CFR Cluj în meciul cu Ballkani.

Ballkani vs CFR Cluj


2
Cotă

2.25

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol