Clasicul fotbalului francez, „Le Classique”, se desfășoară duminică seară, de la ora 21:45, pe „Stade Velodrome” din Marsilia. Până acum, între cele două forțe ale Hexagonului au avut loc 100 de meciuri oficiale.

Minge de fotbalFoto: Dreamstime

Cel mai bun marcator în clasicul Franței este Zlatan Ibrahimovic (acum la AC Milan), cu 11 goluri, iar cele mai multe prezențe le are portarul Steve Mandanda (30).

Primul duel a avut loc pe 12 decembrie 1971, 4-2 pentru OM. Ultima înfruntare, pe 7 februarie 2021, 2-0 pentru PSG, în deplasare.

În 2020, OM a trecut cu 1-0 de PSG chiar la Paris. Totuși, cea mai clară victorie le-a revenit parizienilor, 5-1 pe 8 ianuarie 1978.

Messi, favorit să ia „Balonul de Aur” înaintea italianului Jorginho și a polonezului Lewandowski, a punctat de două ori în Liga Campionilor, în PSG - Leipzig 3-2, și are acum 755 de goluri marcate în carieră, depăşindu-l pe Romario (753) şi urcând pe locul 3 în clasamentul mondial al golgheterilor din toate timpurile.

Messi are şanse mari să-l ajungă pe Pele (765) până la sfârşitul acestui an. Cristiano Ronaldo conduce clasamentul, cu 794 de goluri.

Ambele formații au tehnicieni argentinieni. Messi și Di Maria au lucrat cu Jorge Sampaoli, tehnicianul de pe „Velodrome”, la naționala Argentinei (2017-2018).

Tot un argentinian conduce vestiarul și la parizieni, Mauricio Pochettino.

Totuși, cel mai mediatizat om al parizienilor este, în aceste zile, un alt argentinian: atacantul Mauro Icardi, care ține prima pagină a ziarelor cu despărțirea de soția Wanda Nera.

Un gol al lui Leo Messi în poarta celor de la OM are cota 2.08 la Unibet.