Primele două clasate din Anglia se provoacă duminică, de la ora 18.30, în runda cu numărul 7. Dacă Premier League este cel mai valoros campionat din Europa, implicit din lume, atunci formațiile aflate pe primele două poziții sunt, în consecință, cele mai în formă din tot fotbalul actual. Iar numele lor sunt, în acest moment, Liverpool și Manchester City.

Minge de fotbalFoto: premierleague.com

Liverpool privește de sus, din înaltul fotoliului de lider, zbaterea urmăritoarelor, care nu sunt puține și nu sunt deloc de neglijat. „Cormoranii” vin după o stagiune în care au depus devreme armele. Ar putea fi sezonul în care s-au odihnit, pentru a relua zborul la mare înălțime.

Echipa are osatura bine structurată, stabilitatea fiind cuvântul de ordine pe „Anfield Road”.

De la Liverpool pleacă doar fotbaliștii care nu prind loc de titular și sunt nemulțumiți, iar cei achiziționați „plombează” echipa în pozițiile deficitare.

Atacul este același de câțiva ani, cu Firmino, Salah și Mane, la fel apărarea, portarul Alisson este punct fix, astfel că singurele mișcări se înregistrează la mijloc.

Ultimul rezultat, 5-1 cu FC Porto, în deplasare, vine să astupe remiza semi-rușinoasă cu Brentford, 3-3, de la ultima apariție în campionat.

Formația lui Klopp are doar două remize în actuala stagiune. În rest, succese pe linie, indiferent de întrecere.

Iar asta coincide cu revenirea căpitanului Virgil van Dijk, omul care asigură echilibrul.

Deși investește în oameni de atac vară de vară, City excelează în apărare, în stagiunea abia începută. Plecarea stoperului Eric Garcia la Barcelona n-a produs gaură în spate.

„Cetățeanii” au primit un singur gol în 540 de minute de Premier League.

Este sezonul în care City ar da primul loc în Anglia pe adjudecarea Ligii Campionilor. Titluri, echipa a tot câștigat, fie cu Mancini, fie cu Guardiola. Cupa cea mare îi lipsește însă, iar șeicii la ea poftesc.

Campioana se întoarce din Liga Campionilor cu goluri încasate marți. A pierdut la Paris, 0-2 cu PSG.

Norocul lui Manchester City ar fi că Liverpool a cam uitat cum este s-o bată. Ultimul succes datează din 2019, scor 3-1.

Pariul că City va încasa, pentru al doilea meci consecutiv, cel puțin două goluri are cota 2,35 la Unibet.