Willi Weber, fostul agent al legendarului Michael Schumacher, a transmis că este foarte afectat de faptul că familia pilotului nu îi permite să îl viziteze.

Michael SchumacherFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Willi Weber, afectat că nu îl poate vizita pe Michael Schumacher

În urmă cu 10 ani, Michael Schumacher, legendarul pilot de Formula 1, a suferit un accident grav la schi.

Willi Weber, fostul agent al legendarului pilot de Formula 1, a transmis că a plâns foarte mult după acel moment, iar acum este foarte afectat de faptul că soția lui Schumacher nu îi permite să îl viziteze.

„Când mă gândesc acum la Michael, din păcate nu mai am nicio speranţă de a-l revedea. Nici o veste pozitivă după zece ani. Familia lui mi-a interzis întotdeauna să vin să-l vizitez dintr-un motiv care îmi scapă.

Bineînţeles, regret foarte mult şi mă învinovăţesc. Ar fi trebuit să-l vizitez pe Michael la spital. Am plâns ca un câine după accidentul său.

M-a lovit incredibil de tare, după cum vă puteţi imagina. Ca şi faptul că soţia sa Corinna nu-mi permite să am niciun contact cu el.” - a declarat Willi Weber, potrivit news.ro.