F1: Nico Rosberg a castigat Marele Premiu al Germaniei
Rosberg, care a obtinut in Germania a saptea sa victorie in F1, i-a devansat pe podium pe Valtteri Bottas (Finlanda/Williams-Mercedes) si Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes).
Pe pozitia sa patra s-a clasat Sebastian Vettel (Germania/Red Bull-Renault), urmat de Fernando Alonso (Spania/Ferrari). Locurile 6-10 au fost ocupate de Daniel Ricciardo (Australia/Red Bull-Renault), Nico Hulkenberg (Germania/Force India-Mercedes), Jenson Button (Marea Britanie/McLaren-Mercedes), Kevin Magnussen (Danemarca/McLaren-Mercedes) si Sergio Perez (Mexic/Force India-Mercedes).
Nico Rosberg, care in urma cu noua zile s-a casatorit, s-a aflat in pole position pe circuitul de la Hockenheim si a condus cursa pana la final. El s-a impus pentru prima data in fata propriilor fani, acasa, si a obtinut al patrulea succes din actualul sezon, dupa cele din Australia, Monaco si Austria. Finlandezul Vallteri Bottas a urcat pe podium pentru a treia oara consecutiv in acest sezon (dupa ce a ocupat locul doi la GP-ul Marii Britanii si la Marele Premiu al Austriei s-a clasat pe locul 3).
Cursa a fost marcata de un accident inca din primul tur, cand, imediat dupa start monoposturile lui Felipe Massa (Williams) si Kevin Magnussen (McLaren) s-au ciocnit, masina brazilianului rasturnandu-se. Massa a abandonat, iar cursa a fost neutralizata pentru cateva minute. Danezul Magnussen nu a mai avut probleme si a incheiat GP-ul Germaniei pe locul 9.
La Marele Premiu al Germaniei s-au mai inregistrat trei abandonuri: Romain Grosjean (Franta/Lotus-Renault) - in turul 28, Danil Kviat (Rusia/Toro Rosso-Renault) - in turul 46 si Adrian Sutil (Germania/Sauber-Ferrari) - in turul 50.
Britanicul Lewis Hamilton a avut cel mai spectaculos progres. Pilotul echipei Mercedes a pornit in cursa de pe locul 20, dupa ce a fost penalizat pentru schimbarea cutiei de viteze, insa strategia echipei s-a dovedit eficienta, britanicul incheind pe locul 3. Hamilton a castigat cinci curse in acest sezon, intre care si precedenta etapa, in Marea Britanie. Pilotul de la Mercedes s-a aflat de opt ori pe podium in 2014, in singurele doua curse in care nu s-a clasat printre primii trei, in Australia si in Canada, el abandonand.
In urma rezultatelor din Germania, clasamentul general al pilotilor (primele zece locuri) este urmatorul:
1. Nico Rosberg 190 de puncte;
2. Lewis Hamilton 176;
3. Daniel Ricciardo 106;
4. Fernando Alonso 97;
5. Valtteri Bottas 91;
6. Sebastian Vettel 82;
7. Nico Hulkenberg 69;
8. Jenson Button 59;
9. Kevin Magnussen 37;
10. Felipe Massa 30.
Clasamentul constructorilor este urmatorul:
1. Mercedes 366 de puncte;
2. Red Bull 188;
3. Williams 121;
4. Ferrari 116;
5. Force India 98;
6. McLaren-Mercedes 96;
7. Toro Rosso 15;
8. Lotus Renault 8;
9. Marussia 2;
10-11. Sauber, Caterham 0.
Urmatoarea etapa a Campionatului Mondial, Marele Premiu al Ungariei, va avea loc saptamana viitoare, pe circuitul Hungaroring de la Budapesta.
- 0 (0 voturi)F1 (Duminică, 20 iulie 2014, 19:35) nimrod [utilizator]:) În sfârşit o cursă mai agitată. Interesant cum s-a răsturnat maşina lui Massa la un simplu bobârnac. N-o fi având şi Williams-ul centrul de greutate mai sus ca Trabantu' ?!raspunde trimite
- +1 (1 vot)mda... (Luni, 21 iulie 2014, 10:07) liviu_ [utilizator]cati ani trebuie sa mai asteptam ca sa se bata 2 echipe diferite la titlu? ...raspunde trimite

Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
INTERVIU Paun Rohovei, însărcinatul cu afaceri al Ucrainei: Rusia a pregătit infrastructura militară din Crimeea pentru desfășurarea armelor nucleare / Obiectivul Moscovei - transformarea Crimeii într-un „portavion de nescufundat”
„Recensământul bugetarilor”. Liviu Mălureanu, președinte ANFP: Prin proiectul bugetar vrem să mapăm toți bugetarii, câți sunt, ce salariu au și ce fac / Concursuri naționale pentru posturile din administrație INTERVIU
Când marketingul ne păcălește să cădem în capcana consumului irațional/ Sunt diamantele valoroase sau nu?