Anglia nu se resemneaza dupa ce a pierdut organizarea Cupei Mondiale din 2018 in favoarea Rusiei si cere marilor federatii de fotbal din lume sa se uneasca si sa puna presiune pe Federatia Internationala de Fotbal (FIFA), pentru a reforma sistemul de votare pentru stabilirea gazdei unui turneu final.

Sepp Blatter, presedinte FIFAFoto: Reuters

Directorul executiv al candidaturii Angilei pemtru organizarea Cupei Mondiale din 2018, Andy Anson, vrea o reforma in cadrul FIFA. Englezii au cheltuit 15 milioane de lire sterline pentru candidatura lor, insa au primit doar doua voturi, fiind eliminati inca din primul tur. Australia, candidata pentru organizarea Mondialului din 2022, a scos din buzunar 40 de milioane de dolari, fiind si ea eliminata din primul tur, dupa ce a primit un singur vot.

"E timpul ca tarile mari, ca SUA, Australia, Spania sau Anglia, care simt ca nu au fost tratate asa cum trebuie, sa isi faca auzita opinia. Daca cineva vrea sa faca acest lucru, acum este momentul si ar trebui sa actionam rapid", a declarat Andson pentru Radio 5, citat de BBC.

"Am vorbit cu reprezentantii Spaniei, SUA si Australiei si trebuie sa spun ca exista multa furie. Australienii au cheltuit 40 de milioane de dolari din banii statului pentru campania lor si se simt frustrati, in timp ce SUA inca nu poate crede ca a pierdut in fata Qatarului", a adaugat oficialul englez.

Anson vrea sa schimbe procedeul de vot prin care se stabileste gazda Mondialului, incluzandu-i in proces si pe reprezentantii celor 208 de federatii de fotbal din lume. "Intregul proces tehnic de votare este gresit. Noi am cheltuit 3 milioane de lire sterline pe dosarul nostru de vot, insa acesta a fost publicat doar cu 2 saptamani inainte de vot si nu a fost suficient timp pentru ca oamenii sa il analizeze. Ni s-a spus ca anumiti membri ai Executivului nici macar nu au citit sumarul, ci s-au uitat doar la matricea riscurilor. Nimanui nu-i pasa de fotbal la fel de mult ca Angliei si e trist deoarece nu suntem nici macar aproape de organizarea unui Mondial. Procesul de votare trebuie sa fie definit mai clar de catre FIFA".

Englezul propune insa ca si membrii Comitetului Executiv ai FIFA sa fie schimbati mai des. "Sunt membri in Comitetul Executiv care sunt acolo de 25 de ani si acest lucru nu e niciodata un scenariu bun. Poate este timpul sa existe teremeni limita de patru sau opt ani. Pare ca o fratie care e acolo de foarte mult timp si sunt incredibil de protectori cu aceste vieti tihnite pe care le au. Lumea se schimba frecvent, dar ei nu au nicio dorinta sa se schimbe".

"Ar fi bine daca s-ar schimba ceva la FIFA, dar acest lucru inseamna ca 105 membri trebuie sa faca o schimbare semnificativa si aceasta este o sarcina destul de grea", a adaugat Anson.