Columbus Crew a obținut calificarea în finala CONCACAF Champions Cup, după ce a câștigat și returul contra celor de la Monterrey (Mexic), scor 3-1 (5-2 la general).

Alexandru MatanFoto: USA TODAY Network / ddp USA / Profimedia

Columbus Crew a a câștigat și returul cu Monterrey (Mexic)

Cu Alex Mățan pe banca de rezerve în prima repriză, Columbus Crew s-a calificat fără emoții în finala CONCACAF Champions Cup.

După 2-1 în tur, formația din Major League Soccer a surclasat-o și în retur pe Monterrey, echipă din Mexic, la capătul unui meci în care fotbalistul român a fost la înălțime.

Meciul a început prost pentru echipa lui Mățan, care și-a înscris în proprie poartă prin Cheberko în minutul 11.

În prelungirile primei reprize, Aidan Morris a restabilit egalitatea (min 45+4), stabilind, totodată și scorul pauzei.

La pauză a fost introdus pe teren și Alex Mățan, în locul lui Hinestroza, iar românul și-a dovedit valoarea imediat.

În minutul 49, Mățan i-a pasat decisiv lui Rossi, care a punctat pentru 2-1. Scorul final a fost stabilit de Russell-Rowe (min 89), care a înscris din pasa aceluiași Mățan.

Scorul putea fi 4-1, dar Ramirez a irosit o lovitură de la 11 metri pentru Columbus Crew.

Columbus Crew va juca finala pe data de 2 iunie, împotriva celor de la Pachuca, echipă care a eliminat în semifinale Club America, după 3-2 la general.