Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, că vor fi construite stadioane noi la Constanța și la Pitești, care vor purta numele marilor sportivi Gheorghe Hagi și Nicolae Dobrin.

Minge de fotbalFoto: Rich Graessle/Icon Sportswire / AP / Profimedia

175 de milioane de euro pentru stadioanele de la Constanța și Pitești

„Avem şi două proiecte majore în domeniul sportului, prin care onorăm doi mari sportivi ai ţării şi îi mulţumesc lui Gică Popescu, cu care m-am sfătuit în această privinţă.

Primul este stadionul ce poartă numele marelui nostru fotbalist Gheorghe Hagi, la Constanţa. Este un proiect de aproape 100 de milioane de euro, cu 18.000 de locuri.

Al doilea este Stadionul „Nicolae Dobrin”, în cinstea acestui fotbalist român de excepţie. Stadionul din Piteşti va costa circa 75 de milioane de euro şi va avea 15.200 de locuri” - Marcel Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern.

>> Ciolacu promite plata integrală a pensiilor recalculate în septembrie: Sunt ferm convins că vor fi zeci de știri că nu sunt banii necesari

>> 96% din localitățile României au sub 15.000 de locuitori. Ciolacu susține că vor fi „curățate” de păcănele