Oțelul Galați este ultima echipă calificată în semifinalele Cupei României. Formația lui Dorinel Munteanu a învins Universitatea Craiova, scor 1-0, după reprizele de prelungiri.

Universitatea CraiovaFoto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES / imago sportfotodienst / Profimedia

>> VIDEO Cupa României: CFR Cluj, umilită în sferturile de finală de o formație din liga secundă

Universitatea Craiova – Oțelul Galați 0-1, în sferturile Cupei României

Oțelul Galați a dominat prima repriză a partidei de pe stadionul „Ion Oblemenco”, iar Malle și Zivulic puteau deschide scorul înainte de pauză.

Oltenii au echilibrat jocul în partea secundă, Jovan Markovic ratând o mare ocazie în minutul 75, după mai multe driblinguri în careul advers.

La finalul timpului regulamentar tabela arăta 0-0, iar cea mai mare situație a primei reprize suplimentare a fost irosită de Teles în minutul 100.

În minutul 114, Adăscăliței a centrat perfect din partea dreaptă, iar Joao Lameira l-a învins pe David Lazar de la șase metri.

Dacă Universitatea Craiova ratează unul dintre obiectivele importante din acest sezon, formația antrenată de Dorinel Munteanu se pregătește pentru semifinala împotriva Universității Cluj.

Deși câștigătoarea Cupei României va merge în viitorul sezon al preliminariilor Europa League, în semifinale nu se regăsește vreo formație din play-off-ul SuperLigii.

Aici poți vedea un rezumat al partidei dintre Universitatea Craiova și Oțelul Galați.

Semifinalele Cupei României

Corvinul Hunedoara vs FC Voluntari

Oțelul Galați vs Universitatea Cluj

Partidele din semifinalele Cupei României se vor disputa pe 17 aprilie la Hunedoara, respectiv Galați.

>> VIDEO Universitatea Cluj, calificare dramatică în semifinalele Cupei României

>> VIDEO FC Voluntari învinge FC U Craiova și merge în semifinalele Cupei României