Dueluri de miercuri din prima manșă a optimilor UEFA Champions League nu au avut parte de multe goluri. Napoli a ținut-o în șah pe Barcelona (1-1), iar Porto a învins-o dramatic pe Arsenal, scor 1-0, cu un gol marcat în prelungiri.

Xavi HernandezFoto: Michael Taeger / imago sportfotodienst / Profimedia

Doar trei goluri în Napoli - Barcelona și Porto - Arsenal

Pe Stadio Diego Armando Maradona, Napoli și Barcelona au remizat într-o atmosferă de sărbătoare, la debutul lui Francesco Calzona pe banca tehnică.

Catalanii au condus în mare parte ostilitățile și au reușit în cele din urmă să deschidă scorul prin Robert Lewandowski (min 60), servit ideal de Pedri.

Cu puține ocazii de poartă, Napoli a revenit în meci în minutul 75, când Victor Osimhen a reluat în plasă din pasa lui Anguissa.

A fost scorul final al partidei, urmând ca soarta calificării să se decidă în meciul retur.

În Portugalia, Porto a câștigat la limită pe teren propriu în duelul cu Arsenal.

Într-un meci economicos, dar cu o posesie mai bună pentru echipa antrenată de Mikel Arteta, portughezii au dat lovitura în al patrulea minut de prelungire.

Brazilianul Galeno a marcat pentru Porto, care pleacă cu prima șansă înaintea returului de la Londra pentru o calificare în sferturi.