Luka Modric se află în ultimele luni de contract la Real Madrid, iar clubul nu îi va oferi o prelungire a angajamentului. Totuși, antrenorul Carlo Ancelotti și-l dorește pe croat în staff-ul său.

Luka ModricFoto: Pressinphoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Luka Modric ar putea face parte din staff-ul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid

După o carieră de succes, mijlocașul croat ajuns la 38 de ani are pe masă o nouă ofertă, dar de această dată nu în calitate de jucător.

Modric și-a prelungit vara trecută angajamentul cu Real Madrid, dar aparițiile sale din acest sezon au însumat mai puțin de 1000 de minute.

Carlo Ancelotti și-l dorește însă și din vară, dar nu pe teren, ci alături de el la antrenamente, oferindu-i șansa de a face parte din staff-ul său începând din vară, dacă decide să se retragă, scrie AS.com.

Internaționalul croat nu este decis însă să renunțe și ar putea ajunge în SUA sau Arabia Saudită, de unde are oferte încă de anul trecut.

„Singura mea condiție pentru a rămâne a fost să mă trateze ca pe un jucător competitiv, așa cum am fost până acum, nu să rămân la echipă pe baza meritelor din trecut”, declara Modric în luna septembrie.