CSA Steaua București a anunțat marți că fotbaliștii Tsvetelin Chunchukov, Mario Topuzov, Alexandru Boiciuc, Alexandru Buziuc şi Rareş Enceanu nu vor mai juca pentru echipa din Liga 2.

CSA Steaua Bucuresti si fanii saiFoto: Inquam Photos / Stefan Constantin

Chunchukov, Topuzov, Boiciuc, Buziuc și Enceanu pleacă de la CSA Steaua

Aflată pe locul 7 la finalul anului 2023 (22 de puncte), CSA Steaua a precizat că jucătorii nu mai intră în vederile stafului tehnic. Obiectivul este calificarea în play-off, deși echipa nu are drept de promovare nici în acest sezon.

„Dacă jucătorii au intrat în vacanță de la finalul săptămânii trecute, staff-ul tehnic pregătește deja sezonul de primăvară. Astfel, în urma unei analize făcute la finalul sezonului de toamnă și a rezultatelor deloc satisfăcătoare din campionat, Daniel Oprița și staff-ul său au decis că e nevoie de o restructurare a lotului”, a precizat CSA Steaua.

„Am făcut o analiză a evoluției echipei în primele 15 etape din acest sezon și ne dorim să facem câteva modificări în componența lotului. În această iarnă încercăm să renunțăm la câțiva jucători care nu au dat randamentul dorit.

E adevărat că nu avem drept de promovare nici în acest sezon, dar se impun unele schimbări în această perioadă. Obiectivul nostru este să intrăm în play-off” - Daniel Oprița, antrenor CSA Steaua.

Liga 2 se va relua pe 24 februarie 2024, cu etapa a 16-a, când CSA Steaua va evolua în deplasare cu CSM Reșița.

Liga 2, clasamentul la finalul anului 2023

1. CSC Șelimbăr (17-8 golaveraj) 32 puncte

2. Corvinul Hunedoara (23-11) 31

3. Unirea Slobozia (15-6) 31

4. CS Mioveni (17-8) 26

5. Gloria Buzău (19-17) 25

6. Viitorul Tg. Jiu (15-13) 23

..............................

7. CSA Steaua (29-18) 22

8. Concordia Chiajna (21-12) 22

9. Ceahlăul Piatra Neamț (22-14) 22

10. Csikszereda Miercurea Ciuc (13-12) 22

11. Chindia Târgoviște (20-11) 21

12. CSM Reșita (23-23) 20

14. CSC Dumbrăvița (16-17) 19

15. FC Argeș (14-12) 18

16. Metaloglobus (15-20) 18

17. CS Tunari (14-29) 12

18. Unirea Dej (10-28) 10

19. CSM Alexandria (9-23) 8

20. Progresul Spartac (8-38) 1.