De când a preluat-o pe Manchester City, Pep Guardiola a cerut mulți jucători la echipa de pe Etihad Stadium, iar șeicii au cheltuit sume uriașe pentru a aduce fotbaliști de top cu care spaniolul să cucerească trofee.

Pep GuardiolaFoto: Jose Breton/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Pep Guardiola, încântat de Manuel Akanji

Manchester City a cheltuit aproximativ 250 de milioane de euro pe aducerea de noi jucători în această vară, însă Guardiola a vorbit la superlativ despre un jucător care i-a costat pe „cetățeni” doar 20 de milioane de euro.

Este vorba despre Manuel Akanji, jucătorul elvețian în vârstă de 28 de ani care a fost adus vara trecută de la Borussia Dortmund.

Fundașul central s-a calificat alături de naționala Elveției la Campionatul European din 2024, iar evoluțiile sale în tricoul lui City l-au impresionat pe Guardiola, care s-a declarat încântat de transferul său.

„Ce transfer a făcut City… Wow! Poate juca fundaș lateral, fundaș central și mijlocaș. Când ajunge în treimea adversă, are capacitatea să paseze foarte bine.

Este rapid, este puternic.” - a declarat Pep Guardiola.

Cotat la 38 de milioane de euro, conform Transfermarkt, Akanji a strâns deja 64 de apariții în tricoul lui City și a marcat de 4 ori.