Semifinalistă la ultima ediție a Campionatului European, Danemarca a obținut calificarea la turneul final ce va avea loc în Germania, după ce a învins Slovenia cu scorul de 2-1.

UEFA EURO 2024Foto: Michael Sohn / AP / Profimedia

Danemarca și Albania merg la EURO 2024

Albania și Danemarca completează lista echipelor calificate la Campionatul European din 2024.

Clasată pe locul 59 în clasamentul FIFA, Albania va juca la turneul final din Germania, după remiza din deplasare, contra Republicii Moldova.

Sokol Cikalleshi a deschis scorul pentru oaspeți (min 25), din lovitură de la 11 metri, însă moldovenii au restabilit egalitatea în minutul 87, prin Vladyslav Baboglo.

Cu acest rezultat, Albania este sigură de prezența la Euro, având 14 puncte în grupa E. Pentru cel de-al doilea loc din grupă, lupta se va da între Moldova, Polonia și Cehia.

În aceeași seară, Danemarca s-a calificat și ea la competiția ce va avea loc în 2024 în Germania.

Semifinalistă la Euro 2020, Danemarca a învins naționala Sloveniei cu scorul de 2-1. Maehle a punctat pentru 1-0 (min 25), însă Janza a restabilit egalitatea 5 minute mai târziu.

Golul victoriei pentru danezi a venit în minutul 54, când Delaney a marcat cu un șut puternic.

Cu această victorie, Danemarca a urcat pe locul 1 în grupa H, cu un total de 22 de puncte. Ultimul loc ce duce la Euro din această grupă va fi disputat între Slovenia și Kazahstan, care sunt despărțite de un punct.

Până acum, la Euro s-au mai calificat Franța, Spania, Scoția, Anglia, Turcia, Belgia, Austria, Ungaria, Portugalia, Slovacia, Albania și Danemarca.

Rezultatele zilei în preliminariile Euro 2024

Kazahstan - San Marino 3-1

Finlanda - Irlanda de Nord 4-0

Moldova - Albania 1-1

Anglia - Malta 2-0

Danemarca - Slovenia 2-1

Italia - Macedonia de Nord 5-2

Polonia - Cehia 1-1