Manchester United nu traversează cel mai bun moment, gruparea de pe Old Trafford pierzând, scor 4-3, meciul jucat pe terenul celor de la Copenhaga. În urma acestui rezultat, United este ultima în grupa A din Champions League.

Harry Maguire, alături de Erik ten Hag - Manchester UnitedFoto: Ryan Browne / Shutterstock Editorial / Profimedia

>> Champions League: Încă patru echipe au obținut calificarea în optimi – Rezultatele zilei

Arbitrul de centru, găsit vinovat de Erik ten Hag pentru înfrângerea lui Manchester United cu Copenhaga

United a avut un start lansat de meci, iar trupa din Premier League conducea cu 2-0 în minutul 28 (dublă Hojlung).

A venit însă cartonașul roșu primit de Rashford (în minutul 42), iar de acolo s-a schimbat tot cursul meciului.

Gazdele au egalat la 2, United a mai preluat încă o dată conducerea după penaltiul transformat de Bruno Fernandes (69'), însă danezii au avut puterea să mai înscrie de două ori și să câștige meciul (4-3).

La finalul partidei, Erik ten Hag a găsit vinovatul principal pentru înfrângerea echipei sale: centralul Donatas Rumsas, din Lituania.

„Suntem foarte dezamăgiți pentru că am jucat foarte bine, am început jocul excelent și am avut cele mai bune minute ale sezonului.

Controlam jocul și cartonașul roșu a schimbat totul. Este un joc de greșeli. Nu aș spune că am făcut totul bine, dar există multe aspecte pozitive. Chiar și în 10 oameni am dictat jocul. Am jucat foarte bine.

A fost o decizie foarte dură. A mers după minge și arbitrul a avut nevoie de mult timp pentru a-i acorda cartonaș roșu.

Când oprești atât de mult jocul, arată mai rău... Sunt foarte dezamăgit de o astfel de decizie. Jocul nu a fost niciodată menit să fie așa. Asta nu are nimic de-a face cu fotbalul.

Accept că se iau decizii greșite, dar când iei decizii atât de grele, controlezi jocul. Patru penalty-uri împotriva noastră în patru meciuri și două sau trei sunt foarte discutabile” - Erik ten Hag, citat de Sky Sports.

>> Champions League: Manchester City și RB Leipzig, primele echipe calificate în optimi / Rezultatele serii de marți

Clasamentul Grupei A din Champions League

1. Bayern – 12 p

2. FC Copenhaga – 4 p

3. Galatasaray – 4 p

4. Manchester United – 3 p

Rezultatele zilei de miercuri în grupele Champions League

Napoli – Union Berlin 1-1

Real Sociedad – Benfica 3-1

Arsenal – Sevilla 2-0

Bayern – Galatasaray 2-1

FC Copenhaga – Manchester United 4-3

PSV – Lens 1-0

Real Madrid – Braga 3-0

Salzburg – Inter 0-1