Universitatea Cluj și CFR au remizat în ultimul meci al zilei de joi, din grupele Cupei României. „Șepcile roșii” au condus printr-un autogol, dar au fost egalate în a doua repriză.

Ioan Ovidiu SabăuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Universitatea Cluj și CFR Cluj, egal într-o atmosferă superbă pe Cluj Arena

U Cluj și CFR au remizat, scor 1-1, în runda a doua a grupelor Cupei României.

Formația antrenată de Ioan Ovidiu Sabău a deschis scorul cu 4 minute înaintea pauzei, la o fază la care Kresic și-a înscris în proprie poartă.

În a doua repriză, echipa lui Andrea Mandorlini a revenit în meci și a început să pună presiune la poarta gazdelor.

Introdus pe teren în minutul 60, Bîrligea a avut nevoie de doar 6 minute pentru a restabili egalitatea

4 minute mai târziu, Dan Nistor a reușit o recuperare foarte bună, a pătruns în careu, însă a ratat inexplicabil dintr-o poziție foarte bună.

Bîrligea a mai punctat o dată pentru CFR, dar reușita sa a fost anulată pentru un fault în atac.

Scor final 1-1, iar cele două echipe rămân favorite la calificarea in următoarea fază a competiției.

Aici poți vedea rezumatul partidei dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj

Cupa României, clasament B:

1. U Cluj 4p

2. CFR Cluj 4p

3. Rapid București 4p

4. CSM Alexandria 3p

5. CSA Steaua 1p

6. FC Botoșani 0p