Romelu Lukaku a fost împrumutat în sezonul trecut la Inter, iar în vară aceștia au încercat să negocieze cu Chelsea pentru transferul său definitiv. Belgianul a ajuns să discute și cu cei de la Juventus, lucru care i-a înfuriat pe oficialii lui Inter, dar și pe suporterii săi.

Romelu LukakuFoto: Marco Canoniero / Shutterstock Editorial / Profimedia

Ultrașii lui Inter au distribuit 40.000 de fluiere pentru ca suporterii să îi facă revenirea lui Lukaku pe Giuseppe Meazza un calvar

Inter primește vizita Romei în etapa a 10-a din Serie A, iar suporterii echipei gazdă i-au pregătit o primire „specială” lui Romelu Lukaku, jucător care a activat pe Giuseppe Meazza sub formă de împrumut în sezonul trecut.

Deși a avut un sezon bun alături de Inter, oficialii echipei din Serie A nu au ajuns la un numitor comun cu Chelsea, iar cedarea sa în vară a picat.

Mai mult decât atât, conducerea clubului Inter a răbufnit atunci când s-a aflat că Lukaku negociază cu Juventus, la fel și suporterii.

Acum, atacantul belgian joacă sub formă de împrumut la AS Roma și are deja 5 goluri în actualul sezon de Serie A.

Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, suporterii lui Inter au de gând au de gând să îi facă revenirea lui Lukaku pe Meazza un calvar și au distribuit peste 40.000 de fluiere, pentru ca acesta să fie fluierat de fiecare dată când atinge mingea.

Inter - AS Roma este duminică de la ora 19 și poate fi urmărit în direct pe Digi Sport 2, Orange Sport și Prima Sport 2.

Serie A, clasament

1. Juventus Torino 23p / 10 mj

2. Inter 22p / 9 mj

3. AC Milan 21p / 9 mj

4. Napoli 17p / 9 mj

5. Fiorentina 17p / 9 mj

6. Atalanta 16p / 9 mj