După un an și jumătate în tricoul celor de la Wuhan Three Towns, Nicolae Stanciu a luat decizia de a schimba campionatul și a semnat cu cei de la Damac.

Nicolae StanciuFoto: Alex Nicodim/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Nicolae Stanciu a semnat cu Damac

În martie 2022 Nicolae Stanciu semna cu chinezii de la Wuhan Three Towns, care plăteau suma de 4 milioane de euro către Slavia Praga.

La primul său sezon alături de echipa din Wuhan, Stanciu a câștigat titlul în Superliga Chinei.

Internaționalul român în vârstă de 30 de ani a primit o ofertă tentantă din Arabia Saudită, de la Damac, iar Wuhan Three Towns l-a cedat pe acesta pentru suma de 2.5 milioane de euro.

La Damac, Stanciu va fi antrenat de Cosmin Contra și va încasa un salariu anual de două milioane de euro.

„Am tot vorbit cu Nicolae Stanciu în ultima perioadă. Mi-a spus că vrea să vină mai aproape de casă, să fie cât mai aproape de familie. Acesta este principalul motiv pentru care s-a transferat la Damac.

Am spus-o, mă repet. Nicolae Stanciu este cel mai bun jucător de fotbal al României în acest moment.” - a declarat Anamaria Prodan, impresara lui Stanciu.