Lionel Messi a câștigat Leagues Cup cu Inter Miami, iar un videoclip cu reușita argentinianului din finala disputată împotriva celor de la Nashville s-a viralizat pe rețelele de socializare.

Lionel MessiFoto: USA TODAY Network / ddp USA / Profimedia

Lionel Messi se plimbă pe teren, iar apoi înscrie un gol superb pentru Inter Miami

Un suporter l-a filmat pe Messi plimbându-se timp de un minut la jumătatea terenului. Argentinianul a urmărit ce se întâmplă în jurul său, iar apoi a accelerat, a primit mingea, a driblat un adversar și a înscris cu un șut superb la vinclu.

Fafa Picault ('57) a egalat pentru Nashville, iar câștigătoarea a fost decisă la loviturile de departajare.

Lionel Messi a transformat primul, iar ambele echipe au ratat câte un penalty (Leal și Ulloa) până a venit rândul portarilor. Drake Callender a înscris pentru Inter Miami, iar apoi a apărat șutul lui Elliot Panicco.

De știut:

  • Lionel Messi a marcat 10 goluri în 7 partide pentru Inter Miami: golgheter al Leagues Cup, argentinianul a fost desemnat cel mai bun jucător al competiției.
  • Acesta este primul trofeu câștigat de Inter Miami, club fondat în 2018.
  • Lionel Messi a câștigat al 44-lea trofeu din carieră și este cel mai titrat jucător din istoria fotbalului.