Bayern Munchen se pregătește de un nou sezon în care își impune ca în fiecare an obiective mărețe. Thomas Tuchel a cerut întăriri la echipă, iar bavarezii ar fi ajuns la un acord cu Manchester City pentru a-l transfera pe Kyle Walker.

Kyle WalkerFoto: Nigel Keene/ProSports / Shutterstock Editorial / Profimedia

Kyle Walker, drum liber către Bundesliga

Chiar dacă a câștigat al 11-lea titlu consecutiv în Bundesliga, sezonul precedent nu a fost cel mai bun pentru Bayern.

Echipa a fost eliminată prematur din UEFA Champions League (sferturi, contra lui Manchester City) și din Cupa Germaniei (sferturi, contra lui Freiburg), iar pe parcurs Julian Nagelsmann a fost demis și înlocuit cu Thomas Tuchel.

Antrenorul german a solicitat întăriri pentru următorul sezon, asta după ce Lucas Hernandez, cel mai scump jucător din istoria clubului, a fost cedat la Paris Saint Germain.

Bavarezii au negociat intens cu cei de la Manchester City și, potrivit The Athletic, cele două părți ar fi ajuns la un acord pentru transferul definitiv al fundașului Kyle Walker.

În vârstă de 33 de ani, englezul a anunțat încă de la finalul sezonului că își dorește să încerce o nouă provocare, iar suma de transfer nu ar fi una deloc mare pentru achiziția sa.

Sursa citată menționează că Bayern le va plăti englezilor suma de 20 de milioane de euro.

Kyle Walker a mai evoluat în cariera sa pentru Tottenham Hotspur, Queens Park Rangers și Aston Villa, iar în tricoul celor de la Manchester City a strâns 254 de apariții.

Dacă mutarea se va concretiza, Walker va pleca de la Manchester City din postura de cvintuplu câștigător al Premier League. Alături de „cetățeni”, acesta a mai câștigat de două ori Cupa Angliei, de 4 ori Cupa Ligii Angliei și de două ori Supercupa Angliei.