Lecce a reușit să supraviețuiască și să rămână și în sezonul următor în Serie A, iar conducerea clubului a luat o decizie importantă. Patru jucători români au fost promovați de la echipa de tineret și vor face parte din lotul echipei mari pentru următoarea stagiune.

Jucătorii echipei Lecce PrimaveraFoto: Spada/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia

Alexandru Borbei, Răzvan Pașcalău, Cătălin Vulturar și Rareș Burnete, chemați în cantonamentul primei echipe de la Lecce

După ce a reușit să se salveze pe final de sezon și să rămână în Serie A, Lecce pregătește stagiunea 2023/24.

Jucătorii au plecat în Folgaria, iar în perioada 16-30 iulie vor fi în cantonament.

Jucătorilor rămași din sezonul precedent li se vor alătura și patru români, de la formația de tineret.

Alexandru Borbei (portar, 20 de ani), Răzvan Pașcalău (fundaș central, 19 ani), Cătălin Vulturar (mijlocaș defensiv, 19 ani) și Rareș Burnete (atacant, 19 ani) sunt fotbaliștii români care vor merge alături de echipa mare de la Lecce în cantonament.

Cei 4 au ieșit campioni cu Lecce Primavera în sezonul recent încheiat, după ce au câștigat finala împotriva Fiorentinei.

„U.S. Lecce anunță lista jucătorilor din Primavera 1 care se vor alătura primei echipe pentru cantonamentul din Folgaria, care va avea loc între 16 și 30 iulie.

Aceasta este lista.

Portari: Borbei (2003), Samooja (2003), Viola (2003)

Fundași: Dorgu (2004), Pascalau (2004)

Mijlocași: Berisha(2003), McJannet (2004), Samek (2004), Vulturar (2004)

Atacanți: Burnete (2004), Corfitzen (2004)” - se arată în comunicatul oficial al clubului.

Rareș Burnete a fost cel mai bun marcator din campionat, cu 20 de goluri în 33 de apariții.