România nu a înscris în cele trei partide din Grupa B a Campionatului European Under 21 și a părăsit competiția cu capul plecat. După remiza cu Croația (0-0), selecționerul Emil Săndoi a dezvăluit că nu va continua pe banca naționalei.

Emil SandoiFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Emil Săndoi, după eliminarea de la EURO U21: „Avem probleme la copii, la juniori”

Săndoi nu-și reproșează nimic și a afirmat că „avem probleme la juniori”.

„Un joc încins, parcă am avut puţin de suferit. Am pierdut uşor mingea, dar Fane Târnovanu a făcut un meci foarte bun.

Este un nivel foarte ridicat, poate nu am fost pregătiţi....jucători accidentaţi, ritm infernal....Cred că am fost deficitari la posesie.

Ca selecţie, nu-mi reproşez nimic...poate o lipsă de inspiraţie cu Spania...

Eu termin contractul, acum la final, dar nu cred...nu m-am agăţat de contracte... Sunt fair-play, vreau să stau cu fruntea sus,, cred că avem probleme la copii, juniori...” - Emil Săndoi.

  • Rezultatele României în Grupa B: 0-3 vs Spania, 0-1 vs Ucraina, 0-0 vs Croația.

Reacțiile tricolorilor: „Ne-am dezamăgit pe noi, în primul rând, şi pe toată ţara!”

Căpitanul Bogdan Racoviţan și portarul Ștefan Târnovanu s-au declarat dezamăgiți de eliminarea echipei României după faza grupelor a Campionatului European U21.

„Din păcate este un sentiment negativ. Avem zero victorii, zero goluri. Nu am arătat bine deloc. Ne-am dezamăgit pe noi, în primul rând, şi pe toată ţara. Din păcate asta este, mergem mai departe, nu e uşor nici pentru noi.

Despre meci… astăzi am jucat mai mult, mai multa posesie, mai multe pase, poate că şi meciul era fără miză, nu-mi dau seama…. Nu stiu ce ne-a lipsit, puţin din toate, şi caracter, şi forţă, şi joc, şi tehnic” - Bogdan Racoviţan.

„Pe plan personal mă bucur că nu am reuşit să iau gol, dar sunt trist că am părăsit competiţia. Cu echipa aş fi vrut să facem mult mai multe, să ieşim din grupe.

Nu ştiu care sunt cauzele… poate frica, poate nivelul campionatului. Cred că am fost depăşiţi total în primele două meciuri, în seara asta am avut mingea un pic mai mult, dar suntem departe…

Consider că acest turneu finale este un eşec, pentru că nu am marcat şi am obţinut un singur punct” - Ştefan Târnovanu.

„Nu cred că meritam mai mult, egalul este echitabil, e dezamăgire mare la echipă. Turneul ăsta a fost foarte slab pentru mine, credeam că o să joc mai bine, îmi doream să terminăm sezonul cu bine, dar…

Am jucat prea defensiv, am făcut un meci foarte slab cu toţii în întâlnirea cu Spania, ne-a scăzut moralul, a venit şi înfrângerea cu Ucraina” - Louis Munteanu.

CE Under 21, clasament final Grupa B

1. Spania (6-2 golaveraj) 7 puncte

2. Ucraina (5-2) 7

3. Croația (0-3) 1

4. România (0-4) 1.