În februarie 2022, imediat după izbucnirea războiului din Ucraina, Rusia a fost exclusă de UEFA din tot ceea ce înseamnă competiții de fotbal internaționale. La mai bine de un an distanță, oficialii Federației de Fotbal din Rusia poartă discuții cu UEFA despre ridicarea acestei interdicții.

UEFA, logoFoto: Peter Schatz / Alamy / Alamy / Profimedia

Federația de Fotbal din Rusia negociază UEFA pentru revenirea în competițiile internaționale

An de an, ȚSKA Moscova, Spartak Moscova, Zenit St. Petersburg și alte formații de top din Rusia erau prezente în competițiile organizate de UEFA.

Din februarie 2022, lucrul acesta nu a fost posibil, după decizia luată de forul european, ca urmare a invaziei rusești din Ucraina.

Inclusiv FIFA a exclus în aceeași perioadă naționala Rusiei din orice competiție europeană sau internațională.

Acum, cei de la Reuters scriu că oficialii ruși poartă negocieri dure cu cei de la UEFA, pentru ca interdicția privind participarea în competițiile internaționale să fie ridicată.

„Negociem cu UEFA pentru ridicarea interdicţiei şi reintegrare. Negocierile sunt dure - acestea sunt lungi conversaţii care au loc tot timpul.” - a spus Maxim Mitrofanov, secretarul general al Federației Ruse de Fotbal.

Inițial, Federația de Fotbal din Rusia preciza că va lua în considerare schimbarea apartenenţei sale la nivel de confederaţie, pentru a renunţa la Europa în favoarea Asiei.