FC Barcelona i-a transmis lui Sergio Busquets condițiile contractuale pentru încă un sezon, cu posibilitate de prelungire pentru încă unul, deși se vorbea despre o plecare a acestuia în MLS sau Arabia Saudită.

Sergio BusquetsFoto: Jose Breton/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Barcelona i-a oferit prelungirea contractului lui Sergio Busquets

Aflat în ultimele luni ale actualei înțelegeri, clubul catalan i-a propus un contract pe un sezon, dar cu un salariu mai mic decât în prezent, dar și încă un an opțional, dacă va juca cel puțin 60% din partide, la fel ca și în cazul lui Sergi Roberto, scrie Mundo Deportivo.

Fotbalistul se grăbește să își rezolve viitorul, iar agentul său, Josep Maria Orobitg, trebuie să comunice până săptămâna viitoare decizia acestuia.

Antrenorul clubului Inter Miami, Phil Neville, a anunțat că îl așteaptă pe căpitanul Barcelonei în MLS, dar acesta are pe masă și o propunere din Arabia Saudită.

Dacă va continua încă un an în Spania, Sergio Busquets va ajunge la al șaisprezecelea sezon în roșu și albastru.