Liber de contract după despărțirea de Manchester United, Cristiano Ronaldo se află în negocieri avansate cu Al-Nassr. Marcelo Salazar, directorul sportiv al clubului din Arabia Saudită, a vorbit despre posibilul transfer al starului portughez.

Cristiano RonaldoFoto: GIUSEPPE CACACE / AFP / Profimedia

Al-Nassr menține misterul din jurul transferului lui Cristiano Ronaldo

„Nu am dreptul să spun da sau nu. Vom aștepta și vom vedea cum se desfășoară lucrurile până la finalul anului. E vorba despre o negociere de o importanță enormă, nu doar pentru club, ci și pentru țară și fotbal.

Cristiano e unul dintre ce mai mari fotbaliști din istorie. E un exemplu când vine vorba de atitudinea de învingător. Eu, în calitate de cetățean portughez, i-am ținut mereu pumnii lui Ronaldo. La momentul potrivit, viitorul va fi dezvăluit” - Marcelo Salazar, citat de Mundo Deportivo.

Potrivit CBS, saudiţii sunt foarte încrezători în ceea ce priveşte obţinerea semnăturii lui CR7, astfel încât au programat chiar şi vizita medicală.

Arabia Saudită nu ar fi un pas înapoi pentru Cristiano Ronaldo

„A critica este foarte ușor. Sunt aici de cinci ani și toți jucătorii cu care am vorbit sunt foarte surprinși când ajung aici, mai ales pentru nivelul campionatului. S-a întâmplat cu Luiz Gustavo, care este un internațional brazilian și a câștigat deja Liga Campionilor cu Bayern. Este normal pentru cei care nu știu.

Când David Ospina a venit aici au spus în Columbia că a fost un pas greșit, dar Arabia Saudită s-a schimbat mult. Chiar și a locui în Riad cu familiile a fost o surpriză plăcută pentru jucători, cu școlile de cel mai înalt nivel și cu tot ce avem aici. La aceasta adăugăm un nivel sportiv ridicat” - Marcelo Salazar.

Acordul cu Al-Nassr prevede un contract până în 2030, doi ani și jumătate ca jucător, iar restul ca ambasador al candidaturii țării arabe împreună cu Egipt și Grecia pentru organizarea Cupei Mondiale 2030. În total, lusitanul ar urma să primească peste 1.3 miliarde de euro.

Al-Nassr nu se dezminte - Arabii vor să transfere un campion mondial